Britanicii sunt disperați. Riscă să rămână cu recoltele pe câmp: „Johnson îi alungă pe străini, iar englezii nu pot face munca asta grea”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Fermierii britanici sunt disperaţi că vor rămâne cu recolta pe câmp, deoarece criza cauzată de Covid-19, coroborată cu temerile care există referitor la Brexit şi politica Guvernului de la Londra, îi îndepărtează pe muncitorii agricoli est europeni.

Muncitorii sezonieri aduşi din estul Europei în Marea Britanie sunt de două ori mai eficienţi decât cei britanici, informează headtopics.com.  

Proprietarii a două mari ferme din sud-estul Angliei au încercat să afle ce randament dau est-europenii şi britanicii angajaţi să culeagă fructe.   

Diferenţa a fost notabilă. În timp ce britanicii au cules, în medie, ceva mai mult de 15 kilograme de fructe într-o oră, muncitorii străini au reuşit, în acelaşi timp, să culeagă peste 28 de kilograme, deci aproape dublu.  

Problema fermierilor britanici este că perspectiva Brexitului, coroborată cu criza creată de pandemia Covid-19, a făcut ca numărul muncitorilor străini agricoli din Ungaria, Bulgaria şi România să scadă vertiginos.   

În disperare de cauză, Guvernul de la Londra a extins schema lucrătorilor sezonieri - un sistem pilot care să permită accesul lucrătorilor agricoli non-UE în Marea Britanie - de la 2.500 la 10.000 în februarie.   

Astfel, au fost aduşi sezonieri din ţări ca Rusia, Ucraina şi Republica Moldova, însă dat fiind şi numărul lor redus, situaţia nu s-a îmbunătăţit simţitor.  

 

Cooptarea muncitorilor britanici în agricultură, un eşec total

 

În lipsa muncitorilor bulgari, unguri şi români, Londra a creat „Pick for Britain”, o reţea largă de campanii, pentru a-i determina pe britanici să completeze aproximativ 70.000 de posturi vacante pentru culegerea fructelor. Într-o primă fază, iniţiativa s-a bucurat de un succes nesperat. O avalanşă de solicitări a venit în special din partea studenţilor şi muncitorilor obişnuiţi cu munca grea din construcţii. Astfel, potrivit sursei citate, în luna mai s-a ajuns ca muncitorii agricoli britanici să devină circa 35% din personalul implicat în muncile agricole. Situaţia s-a schimbat însă rapid: două luni mai târziu, numărul lor a scăzut simţitor, iar în prezent sunt doar 10%.

Herefordshire şi Worcestershire. Însă cooptarea britanicilor la muncile câmpului nu au adus rezultatele aşteptate. Treptat, mulţi dintre ei au renunţat la această muncă, pe care o consideră prea grea, în timp ce alţii au fost îndepărtaţi de fermieri, nemulţumiţi de randamentul lor.   

Angela Porchez, directorul general al Angus Growers, o cooperativă de 19 ferme din Scoţia, spune că fermierii au fost nevoiţi să le ofere britanicilor munci mai uşoare, pentru ca aceştia să facă faţă. În situaţia dată, cei de la Angus Growers au fost nevoiţi să facă eforturi şi să aducă alţi muncitori din Est, pentru a nu rămâne cu recolta pe câmp.  

 

Tot mai mari costuri cu forţa de muncă

 

Costurile pe care le au fermierii cu forţa de muncă au crescut şi ele. În acest moment, costurile cu angajaţii au ajuns la 70% din costurile totale - au crescut cu 9 -15%, potrivit unui raport al firmei de consultanţă Andersons. Măsurile de distanţare socială sunt parţial responsabile de acest efect, spune John Pelham, autorul raportului; la fel şi lipsa de experienţă a noilor lucrători.  

La problemele din acest an se adaugă şi o creştere de 34% a salariului minim în ultimii cinci ani, când preţurile au stagnat: preţurile cu ridicata ale căpşunilor sunt puţin mai mici acum decât acum cinci ani.  

Fermierii fac presiuni pentru ca Guvernul de la Londra să renunţe la politica restrictivă faţă de forţa de muncă slab calificată din străinătate.

„Avem o politică de imigraţie care nu este potrivită pentru viitorul agriculturii”, a punctat Tom Bradshaw, vicepreşedinte al Uniunii Agricultorilor Naţionali, potrivit Adevărul.

Însă cabinetul Johnson pare insensibil la doleanţele fermierilor,chiar dacă presiunea exercitată de aceştia este tot mai mare. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel