Straturile suprapuse ale orașului ascuns, până nu demult, sub Bucureștiul de astăzi, au fost scoase la lumină de săpăturile arheologice, începând din anul 2007, înainte de începerea lucrărilor de reabilitare a Centrului Istoric. O adevărată comoară stă, de sute de ani, sub clădirile și străzile din această zonă a Capitalei. Nimeni nu s-ar fi gândit, până atunci, că sucursala Lipscani a Băncii Comerciale Române ascunde sub pământ un cimitir vechi de căteva secole. Straturile depuse, unul peste altul, de secole, au lăsat ascunse mai multe epoci ale Bucureştiului, de la cel balcanic, la cel bizantino-fanariot, până la „Micul Paris”, a cărui frumusețe o putem admira și astăzi.
Bustul lui Vlad Țepeș din Curtea Veche Foto: Crișan Andreescu
Vestigiile găsite sub Centrul Istoric datează din secolele al XVI-lea, al XVII-lea şi al XVIII-lea, arătând că aici a fost un oraş creştin ce a supraviețuit într-o mare lume orientală. Arheologii au descoperit un vechi oraş european, prin toate semnele care încă se mai păstrează. Caracterul cosmopolit este relevat de urmele vaselor de porţelan englezesc sau de obiecte și stiluri arhitecturale cu influențe din Italia, Franţa, Austria, Germania, Anglia, Rusia și Turcia.
Zidurile care „vorbesc” despre oamenii de demult
Săpăturile s-au făcut sub coordonarea arheologului Gheorghe Mănucu Adameşteanu, de la Muzeul de Istorie al Bucureştiului, care a lucrat cu tineri specialişti de la Institutul de Arheologie „Vasile Părvan”, Muzeul Naţional de Istorie şi Institutul Naţional al Monumentelor Istorice. Zona cercetată a fost destul de largă, pornind de la fosta Uliţă Domnească – actuala stradă Smîrdan -, până la Strada Franceză, Strada Poştei, Stavropoleos şi Uliţa Mare – vestita Stradă Lipscani de astăzi.
Curtea Veche. Cum va arăta după restaurare Foto: Crișan Andreescu
Sub sediul Băncii Comerciale s-a descoperit că fundaţia clădirii nu este din ciment, ci din zid gros de cărămidă, care înainte de a fi ridicat, a străpuns alte vestigii, cu mult mai vechi. Cercetătorii au ajuns la concluzia că sub sediul băncii a existat o biserică, ridicată aici în perioada 1564-1565. Se numea „Biserica lui Ghiorma Banul”, după numele ctitorului ei – mare boier care intrase în graţiile Doamnei Chiajna, într-o perioadă foarte agitată a istoriei Țării Românești, dar a fost, totuși, executat de Vodă Alexandru al II-lea Mircea. Lăcașul a fost denumit ulterior „Biserica Grecilor”, iar în apropiere a fost construit și un han – Hanul Greci -, ale cărui ziduri au ieșit la lumină, în urma săpăturilor arheologice.
Specialiștii care au analizat vestigiile spun că perioadele istorice cărora le aparțin sunt relativ ușor de identificat, în funcție de materialul de construcţie folosit. Cărămizile din temelia băncii sunt moderne, foarte asemănătoare cu cele pe care le folosim și astăzi pentru construcții, însă cele din zidurile hanului sunt cărămizi „feudale” - mai late şi mai subţiri decăt cele moderne. Hanul Greci se întindea până la actuala clădire a CEC-ului, iar în continuarea lui era Hanul Zlătari – la fel de celebru în istoria vechiului Bucureşti.
Inima comerțului și a distracției, încă din perioada medievală
Deși ni se poate părea ciudat astăzi, hanurile funcționau, în vechime, pe lângă biserici, iar Hanul Zlătari era „arondat” Bisericii Zlătari, ridicată în secolul al XVI-lea, de „zlătarii domneşti” - ţiganii străngători de aur ai domniilor, care aveau o organizare proprie, destul de puternică, şi o situaţie socială foarte bună, în acea vreme. Cărămizile acestor vestigii, din zidurile groase de un metru, vorbesc despre statulul și importanța acestor zlătari.
Vestigii scoase la lumină pe Strada Lipscani Foto: Crișan Andreescu
Peste drum de sucursala BCR au fost identificate alte clădiri celebre ale Bucureștiului vechi, printre care și Hanului Şerban Vodă, construit de domnitorul Şerban Cantacuzino, între 1683 şi 1685. Pe altă latură a clădirii băncii, lângă intrarea A, săpăturile arheologice au adus la lumină urmele unei încăperi distruse de un incendiu, din care s-au păstrat căteva scânduri şi grinzi de duşumea, carbonizate, și cioburi de ceramică, înnegrite de fum. De altfel, și la Hanul Zlătari s-au descoperit urme de foc – probabil din marele incendiu de la 1847.
Cea mai mare parte a acestor descoperiri se află în continuare sub pământ, pentru că astfel se poate conserva patrimoniul cultural, însă o zonă restrânsă a fost lăsată la vedere, pentru trecătorii care ajung în zona zero a distracției Capitalei. De fapt, vestigiile arată că spiritul locului a rămas același, pentru că hanurile de demult atrăgeau și în secolele precedente comercianți și meșteșugari bogați, veniți aici pentru ceea ce astăzi numim „turism de business”. Pentru vizitatorii de acum, urmele istoriei de secole a Capitalei, ce nu au fost îngropate niciodată, se pot admira la ruinele Curții Vechi, iar în imediata apropiere, călătorii se pot odihni la Hanul lui Manuc, unul dintre cele mai vechi locuri de popas din actualul Centru Istoric.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
