Publicitate
Potrivit Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC), printr-un proiect legislativ iniţiat acum câteva zile de Ministerul Muncii, "doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (...) laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15%".
Reprezentanţii FSNPPC susţin că dacă nu vor avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, cât mai urgent, vor extinde manifestările, în mod legal, la nivel naţional, recurgând la acţiuni de protest inedite.
La protestul organizat marţi de sindicaliştii din Poliţie se vor alătura şi reprezentaţi ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), conform Agerpres.
Vezi și
Nicolae Ciucă pregătește o remaniere: Trei miniștri vor pleca din Guvern
Premierul Nicolae Ciucă pregătește o remaniere, iar trei miniștrii vor fi schimbați.
Potrivit Antena 3, miniștrii care vor fi schimbați sunt Eduard Novak (UDMR) - ministrul Sportului, Vasile Dîncu (PSD) - ministrul Apărării și Virgil Popescu (PNL) - ministrul Energiei.
Nicolae Ciucă se aşteaptă ca România să adere la Schengen în acest an
Premierul Nicolae Ciucă a declarat într-un interviu pentru Bloomberg că se aşteaptă ca România să adere la Schengen în acest an şi că Bruxelles-ul va renunţa la Mecanismul de Cooperare şi de Verificare (MCV) pentru ţara noastră. Referindu-se la războiul din Ucraina, a spus că acesta deschide o falie între statele libere şi cele autocrate şi a apreciat că NATO trebuie să se pregătească pentru o desfăşurare de lungă durată pe flancul estic.
Este o „iluzie” să ne aşteptăm ca relaţiile dintre Rusia şi Occident să revină la starea de dinainte de război imediat după încetarea luptelor din Ucraina, în condiţiile în care Kremlinul pare hotărât să creeze un tampon între el şi NATO, a declarat premierul României în interviul publicat miercuri de Bloomberg.
General în retragere care a condus cândva forţe de luptă în Irak, Nicolae Ciucă a apreciat că invazia Rusiei în Ucraina a redeschis o falie civilizaţională asemănătoare Războiului Rece, iar Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord va trebui să menţină prezenţa extinsă a trupelor la frontiera sa estică cel puţin pe termen mediu.
Continuă știrea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News