Bulgaria. Ministerul de Interne, anchetă privind brutalitatea poliţiei la protestele de stradă

Andreea Cosma |
Data publicării:
proteste_bulgaria
proteste_bulgaria

Poliţia bulgară a dispus o anchetă pentru stabilirea "adevărului obiectiv", în răspuns la informaţiile din media privind excese de forţă din partea unor poliţişti în cursul recentelor proteste de la Sofia, a anunţat luni într-o conferinţă de presă comisarul şef Gheorghi Hagiev, citat de BTA.

Investigaţiile vor dura o lună, iar dacă se ajunge la concluzia că s-au înregistrat abateri disciplinare din partea poliţiştilor aceştia vor fi traşi la răspundere.

Hagiev a cerut ca Ministerului de Interne să i se acorde suficient timp pentru a stabili integral adevărul obiectiv şi persoanele implicate în situaţiile respective. Rezultatele anchetei vor fi făcute publice, menţionează BTA.

Comandantul poliţiei din Sofia a mai precizat că în cursul protestelor de duminică nu au fost făcute arestări, iar adjunctul său Anton Zlatanov a făcut apel la cetăţenii bulgari să nu se lase provocaţi de mici grupuri de instigatori, subliniind că au existat astfel de provocatori şi la manifestaţia de duminică şi felicitându-i pe manifestanţi că nu au cedat la presiunile acestora.

Protestele din Bulgaria îndreptate împotriva guvernului şi a procuraturii au debutat joi, după ce sediul administraţiei prezidenţiale a fost inspectat de procurori care i-au arestat pe consilierul pentru securitate Ilia Miluşev pentru dezvăluirea unui secret de stat şi pe secretarul anti-corupţie Plamen Uzunov pentru trafic de influenţă.

Percheziţiile, care au avut loc joi, au declanşat a doua zi manifestaţii tensionate la Sofia cu mii de participanţi, care reproşează justiţiei că atacă anturajul şefului statului în loc să se ocupe de oligarhi.

Două manifestaţii au avut loc vineri în centrul capitalei bulgare în apropiere una de cealaltă, prima în faţa sediului preşedinţiei, împotriva procuraturii şi a guvernului, iar a doua în faţa Consiliului de miniştri, cu participarea de susţinători ai partidului de guvernământ GERB. S-au produs ciocniri între manifestanţi şi poliţie, iar imagini filmate de protestatari şi postate pe social media arată cum poliţişti bruschează şi lovesc manifestanţi care ar fi aruncat cu sticle în forţele de ordine.

O filmare difuzată duminică făcută la protestul de vineri prezintă un act de violenţă din partea poliţiei care l-ar fi bătut şi arestat pe un student bulgar la drept care învaţă la Haga, Evghenii Marcev. Părinţii acestuia susţin că acesta a fost reţinut timp de şase ore la sediul poliţiei, înainte de a fi trimis la spitalul de urgenţă, suferind multiple leziuni. Tatăl tânărului a spus că fiul său şi-a pierdut cunoştinţa de trei ori la secţia de poliţie.

S-au înregistrat de asemenea ciocniri între poliţie şi protestatari sâmbătă lângă oraşul Burgas de pe litoralul Mării Negre, unde manifestanţii s-au adunat în faţa unei reşedinţe de lux a preşedintelui onorific al Mişcării pentru drepturi şi libertăţi a etnicilor turci, Ahmed Dogan, situată în apropierea unei plaje publice pe care accesul fusese restricţionat la un moment dat de Serviciul naţional de securitate, care îi asigură protecţia lui Dogan.

Miercuri, preşedintele bulgar Rumen Radev a apreciat că Dogan, precum şi mogulul media Delian Peevski nu ar trebui să beneficieze de protecţia acestui serviciu, aminteşte BTA.

Protestul de duminică de la Sofia nu a fost urmat de ciocniri, mai menţionează BTA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel