Potrivit sursei citate, pe această destinaţie s-a coagulat un nucleu de turişti cu venituri medii şi peste medie care sunt dispuşi să cheltuiască mai mult pentru că sunt obişnuiţi cu calitatea din Grecia şi Turcia.
"Cei care merg în Turcia şi în Grecia de obicei caută acum hoteluri în Bulgaria, deoarece este cea mai permisivă destinaţie pentru turiştii români, nu solicită testele PCR, nu trebuie să stai în carantină la întoarcere pentru că nu s-a reportat niciun caz de covid-19 pe litoralul bulgăresc şi reprezintă una dintre cele mai sigure destinaţii europene. Piaţa s-a schimbat destul de mult, iar cele mai căutate sunt hotelurile de calitate. Turiştii care merg acum în Bulgaria sunt mai pretenţioşi, cu venituri de la medie în sus, şi caută hotelurile de 5 stele, de lanţ, cele de 4 stele sau hotelurile unde au fost mulţumiţi de calitatea serviciilor. Mare parte din clientela din Bulgaria - poate chiar 50% dintre turiştii actuali - nu a mai fost pe litoralul bulgăresc până acum. Pentru că Bulgaria este în general o destinaţie pentru familii, observăm o creştere a segmentului pentru cupluri. Ei constituiau clientela pentru Turcia şi Grecia", a declarat Sebastian Constantinescu, CEO Travel Planner, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
Reprezentaţii agenţiei susţin că, în general, turistul care s-a reprofilat pe litoralul bulgăresc are venituri de minimum 800-1.000 de euro pe lună, pe membru adult, face parte dintr-o familie cu cel puţin un copil şi provine din marile oraşe ale României. Pentru vacanţă, este interesat de hotelurile de 4 şi de 5 stele, de lanţ, având în vedere că este prima oară când vine pe litoralul bulgăresc.
Totodată, turistul este destul de precaut şi preferă să aleagă last minute pentru a reduce cât mai mult riscul de evenimente neprevăzute. Potrivit agenţiei, deşi stă la all inclusive este dispus să cheltuiască pentru servicii extra la hotel dar şi pentru ieşiri în oraş, pe mese la restaurantele din staţiune pentru a experimenta tradiţiile culinare locale.
"Numai în ultimele două luni, am avut parte de peste 1.800 de clienţi care au renunţat la Grecia şi Turcia pentru a veni în Bulgaria în lunile august şi septembrie. În continuare, ne aşteptăm ca acest număr să crească, mai ales că nu sunt puţini hotelierii bulgari care au păstrat calitatea serviciilor, deşi în general există o scădere a calităţii serviciilor datorită acestor reduceri de până la 40%. Cu toate acestea, Bulgaria continuă să aibă un raport calitate-preţ foarte bun. Sunt multe hoteluri de calitate, în regim all inclusive, care aduc aminte de resorturile turceşti", a mai spus Sebastian Constantinescu.
Hotelierii din Bulgaria vor un grad de ocupare de 60-70%
Reprezentanţii agenţiei susţin că în Bulgaria au început să apară resorturi în genul celor turceşti, cu camere mari, cu servicii all inclusive de calitate, precum Reina del Mar din Obzor (5 stele), un proiect care se anunţă foarte ambiţios pentru litoralul bulgăresc. "În general hotelurile vin cu reduceri last-minute de până la 30-40%. În general hotelurile care erau orientate către piaţa din vest, precum lanţurile Griffith sau Riu, care au o cotaţie foarte bună, acum se orientează mai mult către piaţa din România şi vin cu oferte speciale de reduceri, cum ar fi 'Griffith Mareea' din Nisipurile de Aur, care are o reducere de 40% până la sfârşitul verii. Majoritatea hotelurilor au reduceri de 20-40%, media fiind de 30%. Spre deosebire de Grecia, care nu a mai scăzut tarifele şi nu mai practică reduceri, deoarece cine vrea să meargă, merge. Bulgarii păstrează un grad de ocupare de 40-50%, dar hotelurile populare, cum ar fi cele din lanţul Griffith, ajung până la 70%", se mai arată în documentul citat.
Hotelierii din Bulgaria vor să menţină un grad de ocupare de 60-70% pentru a nu pune presiune asupra calităţii serviciilor şi pentru a putea păstra măsurile de securitate şi de distanţare în condiţiile actuale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News