Bulgaria prelungeşte starea de URGENŢĂ

Andreea Cosma |
Data publicării:

Starea de urgenţă din cauza coronavirusului se prelungeşte în Bulgaria până la jumătatea lui iulie, a anunţat miercuri ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev, citat de Reuters.

Guvernul de la Sofia a început luna aceasta relaxarea restricţiilor impuse pentru combaterea epidemiei de COVID-19, dar săptămâna trecută s-au înregistrat 606 cazuri noi, cel mai grav bilanţ săptămânal de la începutul crizei. Miercuri au fost raportate încă 130 de cazuri, totalul ajungând astfel la 4.114, din care 208 de decese.

Creşterea l-a determinat pe Ananiev să reintroducă obligativitatea portului măştilor de protecţie în toate spaţiile publice închise, inclusiv în trenuri şi în autobuze.

'Avem o intensificare a epidemiei şi o răspândire mai mare a coronavirusului', a informat ministrul într-o şedinţă de guvern. Conform datelor prezentate, în perioada 10-24 iunie numărul mediu de infecţii a crescut de peste trei ori faţă de intervalul precedent de două săptămâni, de la 26 la 84 zilnic. Ananiev a afirmat că nu se vor adopta noi măsuri pentru reintroducerea restricţiilor mai dure, dar se va verifica mai riguros distanţarea socială şi portul măştilor şi se vor menţine interdicţiile de călătorie în Bulgaria din majoritatea ţărilor din afara Uniunii Europene.

În aceeaşi şedinţă, premierul Boiko Borisov a avertizat că, dacă nu se ameliorează distanţarea între spectatori la meciurile de fotbal, va ordona disputarea partidelor fără public.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel