Bulgaria, raport MCV favorabil: "A îndeplinit toate condiţiile de la aderare"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Comisia Europeană a adoptat marţi raportul privind progresele înregistrate de Bulgaria pentru onorarea angajamentelor privind reforma judiciară, combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Într-un comunicat de presă, Comisia arată că a trecut în revistă evoluţiile faţă de raportul din ianuarie 2017, în care formulase 17 recomandări, şi a constatat că Bulgaria a acţionat semnificativ pentru implementarea acestora.

Progresele în cadrul MCV sunt suficiente pentru a considera că Bulgaria şi-a îndeplinit angajamentele din momentul aderării la UE. Autorităţile de la Sofia trebuie să îşi continue eforturile de transpunere în legislaţie şi de implementare a angajamentelor din raport.

Implementarea reformelor va trebui monitorizată de un consiliu post-monitorizare nou înfiinţat, care va contribui la dialogul cu Comisia în cadrul mecanismului statului de drept în general. Atât post-monitorizarea internă, cât şi mecanismul UE trebuie să sprijine durabilitatea şi ireversibilitatea reformelor, chiar şi după încheierea MCV pentru Bulgaria.

Înaintea unei decizii finale, Comisia va lua în considerare şi observaţiile Consiliului UE şi ale Parlamentului European.

După raportul precedent, din noiembrie 2017, Comisia a constatat o consolidare a cadrului legal şi instituţional creat în Bulgaria în anii anteriori. Pentru rezultate pe termen lung va fi nevoie de determinare şi de continuarea acţiunilor, în primul rând la nivel naţional, în special prin consiliul post-monitorizare. Consiliul în va fi prezidat în comun de un vicepremier bulgar responsabil pentru reformele judiciare şi de un reprezentant al Consiliului Juridic Suprem.

Comisia arată că răspunderea pentru respectarea legilor şi pentru funcţionarea corespunzătoare a statului revine constituţional guvernelor, faţă de popoarele respective, pe plan intern, şi faţă de UE şi celelalte state membre ale Uniunii. În această privinţă, problemele de competenţa consiliului post-monitorizare vor contribui şi la dialogul cu Comisia, în cadrul viitorului mecanism al UE privind statul de drept.

Pe lângă angajamentul de continuare a reformelor legate de combaterea corupţiei, Comisia observă în special angajamentul guvernului bulgar de a institui proceduri legate de responsabilitatea procurorului general, inclusiv garantarea independenţei judiciare conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Comisia remarcă şi angajamentul autorităţilor bulgare de a abroga pe cale legală prevederile din legea sistemului juridic conform cărora magistraţii sunt suspendaţi automat în caz că sunt anchetaţi penal şi trebuie să raporteze afilierea la organizaţii profesionale.

MCV a fost instituit în 2007, odată cu aderarea Bulgariei la UE. În ianuarie 2017, Comisia Europeană a efectuat o evaluare cuprinzătoare a progreselor după un deceniu şi a formulat 17 recomandări după îndeplinirea cărora poate fi încheiat MCV. Ulterior, Comisia a mai făcut două evaluări; în raportul din noiembrie 2017 s-au consemnat progrese, dar nu s-a putut stabili realizarea satisfăcătoare a niciunuia din obiective; în noiembrie 2018, raportul a salutat progresele în direcţia încheierii rapide a MCV şi a conchis că au fost atinse provizoriu trei obiective - numerele unu, doi şi şase din lista de 17.

Raportul de marţi ia în considerare măsurile luate de Bulgaria din noiembrie 2018 până în prezent.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel