Cel mai mare grup parlamentar din Adunarea Naţională de la Sofia - Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei - Uniunea Forţelor Democrate (GERB-UFD) - a depus la secretariatul parlamentului un proiect de hotărâre privind trimiterea de ajutor militar în Ucraina.
Formaţiunea politică a depus, de asemenea, proiecte de hotărâri privind adoptarea monedei euro în Bulgaria şi cu privire la compensaţii pentru clienţii finali non-casnici de energie electrică.
GERB-UFD a depus un pachet de proiecte de decizii în trei domenii de priorităţi deja declarate - diversificarea livrărilor de energie, asistenţă militară şi tehnică pentru Ucraina, inclusiv echipamente învechite existente pentru forţele armate şi accelerarea procesului de pregătire tehnică pentru adoptarea monedei euro.
Grupul parlamentar propune ca, pe lângă acordarea de ajutor militar Ucrainei, Consiliul de Miniştri să organizeze consultări, în cadrul iniţiativei NATO de întărire a flancului estic, pentru desfăşurarea de forţe şi mijloace care să garanteze securitatea ţării, inclusiv pentru apărarea aeriană comună a spaţiul bulgar.
Preț mai mic pentru industriile de bază din Bulgaria
Se solicită negocieri cu aliaţii Bulgariei din NATO pentru a desfăşura pe teritoriul bulgar forţe care să înlocuiască sau să consolideze capacităţile bulgare de apărare. De asemenea, GERB-UFD a depus în parlament mai multe proiecte de hotărâre în sectorul energetic. Grupul propune separarea măsurii privind plafonarea pentru clienţii noncasnici - plafonul de până acum de 250 de leva să rămână pentru utilizatorii de consum mic şi mediu, iar pentru industria chimică şi grea plafonul preţului de bază să fie de 200 de leva MW/h, transmite postul public de radio de la Sofia.
Alte proiecte de hotărâri încredinţează Consiliului de Miniştri sarcina de a iniţia acordarea de licenţe pentru combustibilul nuclear nerus, să impună o taxă importurilor de ţiţei ruseşti şi să impoziteze profiturile excedentare proprietarilor şi/sau celor ce prelucrează produse petroliere ruseşti, dar şi Consiliul de Miniştri să dispună ca până la sfârşitul lunii noiembrie să se elaboreze şi demareze o procedură de licitaţie pentru o livrare pe termen lung de 10 ani de gaze naturale non-ruseşti.
GERB-USD mai propune ca până la 1 ianuarie 2026, consumatorii finali casnici de energie electrică să rămână pe piaţa reglementată, ceea ce amână efectiv cu trei ani procesul de liberalizare a consumatorilor casnici de energie electrică, relatează Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News