Dragă prieten de peste hotare, am să te invit acum să descoperi împreună cu mine un calendar al femeilor superstițioase, în care se găsesc notate credințe, superstiții și obiceiuri de țară, toate adunate de Const. D. Gheorghiu. Acest calendar a fost publicat în ediția a doua la Tipografia „Unirea” (J. Koppel) tocmai în anul 1893, la Piatra Neamț. Pentru a ușura munca cititorului, vom adapta limbajul la zilele noastre.
Calendarul Femeilor Superstițoase
„Românul din firea lui e foarte muncitor, prea bigot în chestiuni de materie religioasă și extrem de susceptibil întru a-și asimila credințe noi pe acest tărâm.
Cu toții cunoaștem, că în principiu, religia poporului e cea Creștin Ortodoxă, amestecată pe alocurea cu diverse credulități mitice străine, rezultat sigur atât al fricii de necunoscut, precum și al lipsei de instrucțiune.”
Femeile superstițioase aveau un calendar propriu al lor
„Femeile însă, și cu osebire acele orfane de oarecare educațiune cărturară, posedă o credință cu mult mai tenace, mai îndărătnică și mai nețărmurită în acest domeniu al necunoscutului, decât bărbații. Ele au un fel de calendar propriu al lor, imprimat într-o fecundă imaginațiune, pe care, prin ereditate, îl transmit copiilor lor, și prin graiul și fapte celorlalte ființe cu cari stau pe același grad de înrudire intelectuală.
Nimic nu le poate scoate din credința lor și orice încercare e ridiculizată; pentru că, dacă în vreuna din „zilele oprite și cu primejdie”, ar întreprinde oricine ceva, și dacă întâmplarea ar aduce cu sine un ce extraordinar asupra acelui ins, atunci lucrul/ faptul extraordinar, acel ce, e atribuit cauzei, că lucrarea s-a efectuat în una din zilele nefaste, și în consecință răul provine din acea desconsiderare, este considerat ca o justă pedeapsă a lui Dumnezeu, ori a sfântului ce n-a fost prăznuit cu adevărată cinste.
Spre Anul Nou
De anul nou, în ajunul Sfântului Vasile, aflăm din ghid că obiceiul era să se facă:
Colaci pe care sunt desenați oameni, capete, diferite figuri, sau chiar întregi chipuri de oameni din aluat, care se cocea și era împărțit apoi de pomană.
„Băieții, flăcăii și chiar gospodarii umblă cu plugușorul pe la casele oamenilor, făcând urări de anul nou; irozii și cei care poartă steaua nu ies din pricină că se tem de bătaie.”
Gheorghiu scrie că tot în seara de Sf. Vasile se face calendarul timpului (n.r. vremea) de peste an:
Se ia o ceapă și o dezghioc în 12 găoci (după numărul lunilor), pe care le înșiră pe o masă; în fiecare găoace se pune puțină sare mărunt pisată și a doua zi se poate vedea care (a câtea) e umedă și care e uscată, știindu-se că acelea umede arată prevestirea unei luni bune, ploioase, iar cele uscate, arată secetă. Ele sunt cunoscute după număr, de pildă: întâia e: Ianuar, a cincea: Mai, a șasea: Iunie etc.
Norocul dezvăluit prin ceapă
Un alt obicei al zilei respective le implică pe fete care scobesc fiecare câte o ceapă și o umplu cu sare până la jumătate. Ceapa este așezată pe prichiciul ferestrei, unde sunt lăsate până a doua zi . Tradiția spunea că cu cât găsește mai multă apă în capa respectivă, cu atât fata are mai mult noroc.
Pentru a se cunoaște cum are să-i meargă omului peste an, se iau atâtea pahare pe câte suflete locuiesc în casă , și pune în ele apă neîncepută , deopotrivă de multă, pe care o menește după pofta inimii; paharele umplute erau așezate apoi pe o măsuță sub icoane, ca să stea până a doua zi când apoi se măsoară apa din fiecare pahar. „În care să găsește apa în sporiu, aceluia i se prevestește noroc și an bun.”
Vrăji de revelion
Nici superstițiile de revelion nu-i scapă lui Const. D. Gheorghiu, care scrie în Calendarul Femeelor Superstițóse că acesta era un moment important. Fetele, văduvițele ori chiar flăcăiendri se vrăjesc. Scopul vrăjilor era pentru măritiș, însurătoare, ori pentru a-și cunoaște ursita sau noroc.
Aflăm că fetele de măritat merg noaptea la gogeriul (cotețul) porcilor și zic: „Ho! Acum...Ho! la anul...Ho! la celălalt an...și tradiția, scrie autorul, era că dacă porcul grohăie la cea de întâi strigătură „fata crede că se va mărita la câșlegile (Interval de timp între două posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce, DEX). La a doua, la anul, la a treia în celălalt an ș.a.m.d. – „Tot astfel fac cu vitele mari, dacă stau culcate, lovindu-le cu piciorul ca să se scoale; cu oile, repezindu-se la turmă și numai când apucă un berbec scot conclusiiuni favorabile.”
De Sfântul Vasile – cine va dormi tot anul va fi somnoros, scrie autorul despre o tradiție din zona Buzăului. Obiceiul era ca în această zi ca adulții să-și facă reciproc cadouri, iar copiilor să li se cumpere jucării.
Un obicei interesant se petrece de Bobotează. Dincolo de cele tradiționale, rămase până în zilele noastre. Cine avea un copil născut mort sau pierdut, încât n-a putut fi botezat, atunci trebuia să strângă agheasmă de la șapte biserici, în șapte „șipușore”, să le amestece la un loc și să le toarne pe mormântul unde au îngropat copilul – „dândui și drept crijmă (Bucată de pânză nouă în care nașa înfășoară copilul la botez, după ce este scos din cristelniță, DEX) ca de 3 coți; cu chipul acesta socotește că copilul este botezat și nu mai poate fi Moroi (Moroi este socotit tot copilul mort nebotezat; și românii în genere cred, că ei vin să ceară de supt lapte până la 7 ani).
Filipii, 25 Ianuar.
Din 25 ianuarie și până la 2 februarie, femeile țin (serbează) pe cei șapte Filipi. În aceste zile nu se spală pe cap și nu se lipește vatra etc: „pentru că-i reu de lupi.”
Sf. Trif, 1 Faur (februarie)
E ziua în care „se întâmpină” vara cu iarna.
Se spune că pricina acestei serbări ar fi următoarea: la 40 de zile, când se ducea Maica Domnului la biserică cu molifta ( Rugăciune citită de preot pentru iertarea păcatelor, în împrejurări speciale, Dex), Trif a tușit-o și Maica Domnului s-a întors înapoi și a zis: Fie ziua ta azi, că a mea va fi mâine; iar la moliftă s-a dus a doua zi, încât de aceea întâi e Trif și apoi Stratenia (întâmpinarea).
Baba Dochia, 1 martie
În această zi se întorc ciocârliile, urcă în aer și cântă.
Tot în această zi poporul crede că Dochia (cuvioasa Evdochia) iese la câmp la păscut cu 12 oi și îmbrăcată cu 12 cojoace și când se încălzește tot lepădă câte un cojoc; iar de-și scutură cojocul atunci ninge.
Sf. Toader, 2 martie
„Fetele se scoală cu noaptea în cap și înainte de a răsări soarele strâng „turiști” de fân, fac „lăutore” și spălându-se pe cap, zic:
Todere sin Todere
Iea cosița fetelor,
Dă cosița epelor”
Mai aflăm că în alte localități fetele mari se spală pe cap cu iarbă mare cerândui Sfântului Toader ca ale lor cozi să crească la fel ca ale cailor coame.
Un alt obicei, din alte părți, le combină:
„Todere, sfînt Todere
Dă cosița epelor
Ca s-o poarte fetele,
Să crească lung ca ața
Mole ca mătasea
Și cosița fetelor
Dă s-o poarte epele.”
În Sâmbăta lăsatului de sec de brînză
„Se face pomenirea tuturor celor care au murit de moarte năprasnică, precum și a morților cari nu se mai pomenesc decât acuma și încă într-o altă sâmbătă din post; această zi se mai numește: Sâmbăta moșilor de iarnă.”
Tradiția spunea ca în ziua de lăsat de sec de brânză, după ospăț, mănâncă fiecare câte un ou copt în spuză pentru ca postul să li se pară ușor; apoi rudele și vecinii își cer iertare unii de la alții, pentru ca să nu intre încărcați de păcate în post.
Cucii
„Tot în ziua lăsatului de sec de brânză (în Dobrogea mai cu seamă) se fac Cucii, adică s-adună 20 flăcăi, din care unul se îmbracă ca diavol, cu coarne și haine împestrițate, zugrăvindu-se cu negru pe obraz, numindu-se împărat; apoi merg pe la case și joacă, după care li se dă câte-un bacșiș.”
Ce este Spolocania?
Este a doua zi după lăsatul secului de brânză; în această zi nu se mănâncă nimic „precum nici să se facă altceva, decât a spăla blidele.” Unii împart lumânări de pomană.
40 de sfinți (mucenici), 9 martie
„Legenda celor 40 de mucenici e următoarea: într-o iarnă pe un frig de crăpau lemnele, i-au băgat într-un iaz unde i-au lăsat să înghețe; unul dintre ei nu putea să sufere o asemenea groaznică pedeapsă și a fugit acasă; maică-sa însă, l-a luat în spate și l-a băgat din nou în iaz ca să împlinească numărul de patruzeci.”
În această zi se fac niște colăcei, pe care după ce-i ung cu miere de roi, îi presară cu nuci pisate. – „asemene e bine ca fie-cine, după putere, să bea până la 40 de pahare cu vin și să mănânce „sfințișori”.
Se mai spune că așa cum va fi timpul în ziua de Mucenici așa va fi toată primăvara. Tot în ziua de Mucenici se bate pământul cu maiul, ca să iasă căldura din el și să intre frigul. Această zi se mai numește și Joimărița (joi-marțele), mai scrie Gheorghiu.
În unele localități, toți ai casei sar peste o movilă de gunoi aprins, pentru a nu avea purici.
În Joia-patemilor
În încheiere să povestim, grație acestui prețios calendar alcătuit de Constantin D. Gheorghiu, ce se întâmpla în joia din săptămâna mare. – „Se zice că Joimărițele (care se crede că sunt niște femei), umblă des-de-dimineață din casă în casă, și unde vor găsi o femeie dormind, atunci ele o fac de-acolo înainte de este leneșă peste tot anul.”
Sfaturi:
În această zi să nu se spele rufele (cămășile), căci la morți în loc să li se ducă pomana ce li se dă, se duc zoile (lăturile) din spălătură.
„Sara, când la biserică se citesc cele 12 evanghelii, e bine ca cei ce se duc la biserică e bine să facă câte un nod în baeră, după citirea fiecărei evanghelii, și cu acea baeră cu 12 noduri, dacă se va încinge cine are friguri, îi va trece numaidecât.”
„În alte părți (jud. Ilfov, Bolintinul din Vale, etc) iau un bulgăre de tămâie nefărîmat; îl aprinde pe rând cât se cetesc cele 12 evanghelii și restul e bun de aprins în casă când tună, ori trăsnește, și de afumat pe copiii speriați.”
Ei bine, dragă prietene de peste hotare și din țară, sper că ai găsit lucruri pe care nu le știai sau despre care nu ai auzit, iar dacă ai regăsit ceea ce știai, cu atât mai mult o împrospătare nu strică, ba din contră. Tradițiile, obiceiurile și ritualurile se păstrează dacă le facem sau povestim despre ele, mirându-ne sau poate râzând, dar mereu respectându-le, ca pe proprii înaintași. (Va urma)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
