Publicitate
Alegerile prezidențiale din România aduc surprize majore, iar Călin Georgescu se detașează drept cea mai neașteptată figură din peisajul electoral. Candidat independent, Georgescu a transmis un mesaj după publicarea rezultatelor Exit Poll, care-l dau pe locul al treilea. Este important de meționat că sondajul Exit Poll ia în calcul doar voturile din România, nu și pe cele din diaspora, acolo unde Georgescu a fost de asemenea votat masiv. Diaspora înseamnă aproximativ 8% din numărul total de voturi.
„În această duminică, a 30-a după Rusalii, este important să înțelegem că, indiferent de situația materială, fără principii și valori solide, nu putem progresa. Avem o responsabilitate comună de a reconstrui România,” a declarat Georgescu. El a adăugat că își respectă toți alegătorii, indiferent dacă l-au susținut sau nu, și a evidențiat importanța curajului în istoria poporului român: „Prin curaj, s-a scris istoria acestui popor. Suntem puternici și curajoși, iar asta trebuie să ne unească.”
Călin Georgescu, despre românii din Diaspora
Candidatul a vorbit și despre românii aflați în afara granițelor, contestând termenul de „diasporă” și subliniind că aceștia sunt parte integrantă a națiunii: „Românii din afara granițelor nu sunt diferiți de cei din țară. Mulți au fost nevoiți să plece, dar toți ne dorim o țară în care să putem trăi împreună.”
În privința rezultatelor preliminare, Georgescu a adoptat o atitudine rezervată și a spus că este necesar să se aștepte cifrele oficiale.
Totuși, el a afirmat că această etapă electorală a demonstrat dorința românilor de a schimba lucrurile:
„Rezultatele arată că românii doresc mai mult decât politică – vor istorie, vor schimbare.”
Rezultatele EXIT POLL-urilor
Potrivit datelor exit-poll-ului realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE și The Center for International Research and Analyses (CIRA), Călin Georgescu a obținut 16% din voturi, situându-se pe locul al treilea. Pe primul loc se află Marcel Ciolacu, candidatul PSD, cu 25%, urmat de Elena Lasconi, candidata USR, cu 18%. Aceste cifre includ doar voturile exprimate în secțiile de pe teritoriul României, fără a lua în calcul voturile din diaspora.
Așadar românii din diaspora vor decide cine va intra în turul doi: Elena Lasconi, Călin Georgescu sau George Simion.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News