Călin Georgescu și soția sa au votat la Mogoșoaia „pentru binele României”. Ținuta Cristelei a atras privirile tuturor

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Foto: Inquam
Foto: Inquam

În această dimineață, Călin Georgescu, contracandidatul Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale din 2024, a votat alături de soția sa, Cristela Georgescu, la secția de votare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Mogoșoaia. 

Călin Georgescu, cunoscut pentru pozițiile sale politice controversate, a ales să își exprime votul chiar la primele ore ale zilei, susținând în fața presei un discurs scurt și plin de angajamente naționaliste.

„La mulți ani, România! Astăzi am votat pentru ca binele să învingă răul. Am votat pentru pace, nu pentru război. Am votat pentru respect, pentru responsabilitate politică totală, dedicată total neamului românesc, am votat pentru România, alături de România, întotdeauna pentru România. Vă mulțumesc", a spus Georgescu, adresându-se celor prezenți.

Discursul a fost unul scurt, dar încărcat de semnificații politice, iar prezența sa a stârnit un val de comentarii pe rețelele sociale și în presa internațională, mai ales după ce a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, o victorie surprinzătoare pentru mulți dintre cei care nu au fost familiarizați cu candidatul până în seara alegerilor.

 

2. Foto: Inqu... (2024-12-01-1125_57826600.jpg)

 

Soția lui Călin Georgescu a atras toate privirile la secția de votare

 

Pe lângă Călin Georgescu, soția sa, Cristela, a atras toate privirile la secția de votare. Aceasta a fost remarcată pentru ținuta sa elegantă, purtând un palton închis la culoare cu blană maro și o eșarfă roșie cu alb, un contrast de culoare outfitului său. Accesoriile sale, cercei cu perle și un inel discret cu pietre, au completat look-ul rafinat al Cristelei, care a zâmbit continuu pe tot parcursul procesului de vot.

Călin Georgescu, cunoscut pentru atitudinea sa fermă și reticentă în fața presei, a avut o atitudine similară și după vot. Aceasta a oferit o delcarație scurtă și a refuzat orice întrebare a jurnaliștilor. La 26 noiembrie, el a convocat jurnaliștii la locuința sa din Izvorani, dar a refuzat să răspundă întrebărilor acestora, alegând să se adreseze presei doar în termeni generali.

„Am văzut pe grupul de presă că sunteți foarte supărați pe mine pentru că nu iau întrebări. Da, nu iau întrebări și nu voi lua nici în seara asta pentru că dumneavoastră, presa, aveți toate răspunsurile”, a declarat Georgescu, adăugând că își dorește să fie un președinte care pune țara și poporul pe primul loc, fără negocieri.

Reacțiile jurnaliștilor nu s-au lăsat așteptate, unii chiar au insistat să își exprime nemulțumirea față de lipsa de deschidere a candidatului. „Păi, răspundeți la întrebări", au spus aceștia, dar Georgescu a răspuns cu o replică răspicat: „Puteți să mă lăsați să termin? Ce am de spus? Vă rog să nu mă mai întrerupeți. Subliniez că trebuie să ne înțelegem idealul comun, idealurile noastre, și să rămânem demni etern. Vă mulțumesc!”, după care a părăsit locul fără a mai da alte declarații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel