Totodată, Biroul Politic Central al ALDE se va reuni, marţi la Parlament, de la ora 14.00, potrivit unui anunţ de presă al formaţiunii.
Grupul senatorilor PSD a decis, luni, să îl nominalizeze pe fostul ministru de Externe Teodor Meleşcanu la şefia Senatului. Premierul şi liderul PSD Viorica Dăncilă a explicat că locul a aparţinut ALDE, iar PSD vrea să fie corect şi să respecte acest lucru.
Cu toate acestea, plenul Senatului nu a votat încă propunerile pentru şefia Senatului.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că a discutat cu Teodor Meleşcanu, duminică seara, şi nu i-a transmis nimic în legătură cu intenţia PSD de a îl propune la şefia Senatului.
Pe de altă, parte au fost voci în ALDE care şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la alianţa partidului cu Pro România.
De exemplu, Daniel Zamfir a spus, într-o postare pe Facebook, că nu pricepe de ce nu ar fi putut fi sprijinită candidatura independentă a lui Mircea Diaconu fără a fi încheiată o alianţă între ALDE şi Pro România.
Zamfir s-a întrebat dacă direcţia spre care merge ALDE este o alianţă politică sau fuziune cu Pro România, precizând că ALDE trebuie să fie indetificat cu liberalismul autentic şi cu lupta împotriva abuzurilor.
Totodată, Cătălin Harnagea, membru în conducerea ALDE, a declarat că intenţia partidului său de a susţine un candidat independent este „o inepţie din toate punctele de vedere", conform Mediafax.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News