Potrivit unui comunicat al DIICOT, cei şase inculpaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă şi lipsire de libertate în mod ilegal.
„În cauză s-a reţinut faptul că, în primăvara anului 2021, pe raza judeţului Hunedoara a fost constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat până în anul 2022, în scopul săvârşirii infracţiunii de camătă. În acest scop, membrii grupului infracţional organizat au acordat, ca îndeletnicire, în perioada septembrie 2021 - aprilie 2022, fără a fi autorizaţi în condiţiile legii, împrumuturi cu dobânzi semnificative, de peste 100%. Pentru recuperarea datoriilor şi perceperea dobânzilor impuse, aceştia au recurs la ameninţări şi la violenţă fizică, mergând până la lipsirea de libertate a datornicilor. Până în prezent au fost identificate un număr de 26 de persoane vătămate”, transmite DIICOT.
În urmă cu câteva zile, procurorii au efectuat mai multe percheziţii în acest caz, fiind găsite sume mari de bani, dar şi documente referitoare la autoturisme lăsate în garanţie de persoanele împrumutate de cămătari.
Cei şase cămătari au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului Hunedoara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News