Camion, în drum spre Germania, verificat în vama Nadlac. Șoferul turc, luat la întrebări

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Camion, în drum spre Germania, verificat în vama Nadlac. Șoferul turc, luat la întrebări
Camion, în drum spre Germania, verificat în vama Nadlac. Șoferul turc, luat la întrebări

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat paisprezece cetăţeni din Turcia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu produse electronice.

În data de 07.03.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, electronice pentru o societate comercială din Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, paisprezece cetățeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Turcia. Cei în cauză intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

De asemenea, în seara de 01.03.2022, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare in ţară, un cetățean turc, în vârstă de 59 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese auto, încărcate din Turcia pentru România.

 

Sirian, în stare de hipotermie, depistat la frontieră. Bărbatul era ascuns într-un camion

 

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat, ascuns în semiremorca unui autocamion, un cetățean sirian. Bărbatul se afla în stare de hipotermie, fapt pentru care polițiștii de frontieră i-au acordat primul ajutor şi au solicitat prin Serviciul Național de Urgență 112, un echipaj medical.

La fața locului s-a deplasat o echipă de medici din cadrul SMURD, care a acordat îngrijiri medicale de specialitate bărbatului, starea acestuia fiind stabilizată.

În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii au constatat faptul prelata semiremorcii este tăiată, motiv pentru care au dispus efectuarea unui control amănunțit asupra autocamionului.

 

Sirianul intenționa să ajungă în Germania

 

Astfel, în semiremorcă, printre marfa transportată, a fost depistat ascuns un bărbat, cetățean străin. Persoana în cauză a acuzat simptome de hipotermie, fapt pentru care, colegii noștri i-au acordat de îndată primul ajutor și au solicitat prin S.N.U.A.U. 112,  sprijin medical. Astfel, la fața locului a sosit un echipaj SMURD,  care l-a transportat pe bărbat la sediul Spitalului Județean Giurgiu, pentru acordarea unui ajutor de specialitate, starea acestuia fiind stabilizată, fiind în afara oricărui pericol.

În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 34 de ani este din Siria și s-a urcat în mijlocul de transport în timp ce se afla pe teritoriul Bulgariei, fără a avea acordul șoferului. Cetățeanul sirian intenționa să ajungă în Germania.

Conform protocolului româno-bulgar, persoana depistată, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel