Camion, verificat amănunțit la intrarea în țară. Marfa, în jumătate de milion de euro, a fost confiscată

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

În cursul zilei de 15 martie, în jurul orei 08.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unei autoutilitare, condusă de către un cetățean bulgar, în vârstă de 41 de ani.

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unei autoutilitare, 5.847 de parfumuri care erau inscripţionate cu numele unor firme consacrate și care prezentau suspiciuni de contrafacere. Produsele sus-menționate erau depozitate în cutii din carton și transportate, în regim curierat, din Bulgaria pentru România.

Șoferul transporta, conform documentelor prezentate, mai multe bunuri, în regim curierat, încărcate din Bulgaria pentru țara noastră.

Procedând la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, au fost descoperite mai multe cutii din carton, care conțineau parfumuri, toate fiind inscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute și a aduce atingere dreptului de proprietate a titularului de marcă.

 

Camion, verificat amănunțit la intrarea în țară. Marfa, în jumătate de milion de euro, a fost confiscată

 

 

În urma inventarierii, a rezultat cantitatea totală de 5.847 de parfumuri de diverse mărci. De asemenea, în cadrul verificărilor efectuate, șoferul mijlocului de transport nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența acestora.

Bunurile, estimate la o valoare de 2.631.000 lei (aproximativ 526.000 de euro) dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiști de frontieră în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.

În prezent, față de cetățeanul bulgar se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel