Când se termină războiul din Ucraina? Vladimir Putin: "Vor primi tot ce este necesar" 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

"Când se va termina războiul din Ucraina?" este întrebarea care îi macină pe mulți, însă Vladimir Putin nu dă vreun semn că sfârșitul este aproape. 

După pandemia de Covid19 și începerea războiului din Ucraina, lumea pare că s-a schimbat profund. Dacă despre pandemie putem spune că s-a cam încheiat, războiul din Ucraina aduce pagube întregii planete. Europa este de departe cea mai afectată, multe materii prime care se regăseau în Ucraina sau Rusia sunt acum blocate de conflict, iar clienții europeni trebuie să găsească acum noi surse de aprovizionare. Acest lucru este valabil și în cazul gazelor și petrolului rusesc. 

Când se va termina războiul din Ucraina?

 

Preşedintele Vladimir Putin nu pare să renunțe în ciuda dificultăților pe care le are Rusia și de asemenea în ciuda izolării din ce în ce mai evidente a țării, a lipsei de tehnologie și a anumitor materii prime. 

Cu toate acestea, președintele Rusiei a promis că Rusia îşi va atinge toate obiectivele campaniei sale militare în Ucraina şi că forţele armate vor primi tot ceea ce le este necesar în acest scop, transmite Reuters.

Într-un discurs la o reuniune de bilanţ cu responsabilii din domeniul apărării, la Moscova, Putin i-a numit 'eroi' pe soldaţii şi comandanţii acestora. Chiar dacă PIB-ul Rusiei s-a contractat și este evident că războiul devine din ce în ce mai scump, Putin este dispus să investească în continuare miliarde de euro în această confruntare. 

Vladimir Putin a afirmat că nu vor exista limite financiare pentru ceea ce guvernul va furniza armatei în termeni de echipament şi armament.

Putin spune în continuare că se înfruntă cu Ucraina

Retorica lui Vladimir Putin este în continuare aceea că Rusia nu luptă cu Ucraina, ci cu NATO. Acesta spune că ar putea folosi și racheta intercontinentală Satan II. 

Putin a mai spus că NATO îşi foloseşte pe deplin capabilităţile împotriva Rusiei, preşedintele cerându-le responsabililor militari prezenţi să îşi utilizeze experienţa câştigată în luptele din Siria şi în cele zece luni ale 'operaţiunii militare speciale' în Ucraina.

În acelaşi discurs, Putin a mai spus că Rusia trebuie să ia notă de importanţa dronelor în conflict.

Racheta balistică intercontinentală Sarmat - cunoscută şi ca 'Satan II' - va fi pregătită să fie desfăşurată în viitorul apropiat, a adăugat preşedintele rus

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

28 noi 2024, 14:12 in Știri
Ce salariu are Călin Georgescu
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel