Captură impresionantă la graniţa României cu Ucraina. Ascunzătoarea din cisternă: descoperire în valoare de 750.000 de lei

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Captură impresionantă la graniţa României cu Ucraina. Ascunzătoarea din cisternă descoperire în valoare de 750.000 de lei
Captură impresionantă la graniţa României cu Ucraina. Ascunzătoarea din cisternă descoperire în valoare de 750.000 de lei

Captură impresionantă de ţigări la graniţa României cu Ucraina! Poliţiştii de frontieră ucraineni au descoperit 100.000 de pachete cu ţigări ascunse într-o cisternă cu destinaţia Marea Britanie. Traficanţii au creat un compartiment fals în care au aranjat cu migală ţigaretele care valorează peste 750.000 de lei. 

Publicitate

Piața neagră a țigaretelor a crescut în ianuarie 2023 cu 1,3 p.p. până la 8,1% din totalul consumului, comparativ cu 6,8% în noiembrie 2022, conform studiului realizat de compania de cercetare Novel, conform Observator. Este cea mai mare creștere din ultimii doi ani.

 

Contrabanda, în creștere la început de an

 

„În ianuarie 2023, piața neagră a crescut la nivel național cu peste 1 p.p. față de noiembrie 2022. Cea mai mare creștere a contrabandei se înregistrează în nord-est, cu 8,8 p.p. până la 27,9%, regiunea continuând astfel să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete. O majorare de 1,5 p.p. este notată și în sud, până la 4%. Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, categoria Duty Free deține cea mai mare pondere în ianuarie 2023, de 40%, aflându-se în creștere cu 1,3 p.p. față de noiembrie 2022. „Cheap Whites” înregistrează o ușoară scădere, cu 0,7 p.p. până la 32,3%. Cota produselor provenite din Moldova scade cu 1,5 p.p. până la 13,1%, iar Ucraina și Serbia se situează la nivel relativ constant”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.

„Traficul ilicit prejudiciază economia și dezvoltarea comunităților, cu atât mai mult în contextul dificil cu care ne confruntăm în perioada recentă. Fenomenul de contrafacere a devenit extrem de îngrijorător, datele din 2022 arătând că aproape un sfert dintre produsele de pe piața neagră erau contrafăcute, un nivel record al ultimilor 10 ani. Anul acesta a început cu o creștere cu circa 19% a nivelului contrabandei față de nivelul anterior, până la 8,1% din piața totală, și încă o fabrică ilegală găsită în România. Autoritățile și-au intensificat eforturile și, în primele două luni ale anului curent, au confiscat deja circa 13 milioane de țigarete de contrabandă, de trei ori mai mult față de perioada similară a anului trecut, conform raportărilor înregistrate pe platforma StopContrabanda.ro. Pentru a ține sub control acest fenomen este nevoie de implicarea comună a autorităților cu atribuții în domeniu, a industriei corecte care contribuie semnificativ la bugetul de stat, dar și de un cadru legislativ și fiscal predictibil, care să nu pună piedici suplimentare inițiativei comerciale legitime și responsabile”, a declarat Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice al Ariei Europa Centrală și de Sud din cadrul BAT.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel