Carantină, eliminată pentru persoanele vaccinate sau cu un test PCR negativ care ajung în Cipru

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Carantină, eliminată pentru persoanele vaccinate sau cu un test PCR negativ care ajung în Cipru
Carantină, eliminată pentru persoanele vaccinate sau cu un test PCR negativ care ajung în Cipru

Autoritățile anunță că vor renunţa la carantină pentru vizitatorii din alte state ale Uniunii Europene şi multe alte ţări începând cu data de 10 mai, a anunțat adjunctul ministrului cipriot pentru turism, Savvas Perdios,

Condiţia este ca vizitatorii să fie vaccinaţi cu dozele necesare împotriva COVID-19 sau să poată prezenta un test negativ PCR nu mai vechi de trei zile, a mai declarat adjunctul ministrului cipriot pentru turism, Savvas Perdios, pentru agenţia de ştiri CNA.

Vaccinarea cu serul rusesc Sputnik V va fi tratată în mod egal cu inocularea cu alte vaccinuri, a spus Perdios. Aceste reguli se vor aplica tuturor statelor din zona Schengen, precum şi vizitatorilor din SUA, Regatul Unit, Israel, Egipt, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Canada, Elveţia, Australia şi Noua Zeelandă, informează postul de radio de stat RIK.  Turismul este pentru Cipru cel mai important sector economic, notează dpa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel