De asemenea, vânzarea şi consumul de alcool în locuri publice vor fi interzise în timpul nopţii în Paris începând cu data de 6 noiembrie.
Preşedintele Emmanuel Macron a impus luna trecută un nou lockdown, magazinele neesenţiale - precum cele care nu vând alimente de bază şi medicamente - fiind nevoite să-şi închidă activitatea. De asemenea, oamenii trebuie să prezinte o declaraţie pe proprie răspundere atunci când ies pe stradă. Însă după o săptămână de la introducerea acestor restricţii, Franţa înregistrează zilnic peste 40.000 de noi cazuri de COVID-19, iar peste 4.000 de pacienţi sunt internaţi la terapie intensivă.
În Paris au fost semnalate „petreceri clandestine, cine private”
Restaurantele, închise în virtutea lockdownului, au putut vinde produse la pachet şi au făcut livrări, dar prefectura poliţiei din Paris a explicat că în cursul nopţii se adună numeroşi clienţi şi curieri, în pofida recomandării de respectare a distanţării fizice.
„Atunci când există oameni care nu respectă regulile jocului, expunând riscului sănătatea unui număr mare de persoane, trebuie să pui în practică noi restricţii”, a declarat primarul Parisului, Anne Hidalgo, pentru BFM TV.
O sursă din guvernul francez a menţionat că în Paris au fost semnalate „petreceri clandestine, cine private” şi că este nevoie de măsuri mai stricte.
Franţa a raportat miercuri 40.558 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore şi 385 de decese în acelaşi interval. În această ţară, numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 1,5 milioane, iar cel al deceselor cauzate de COVID-19 la 38.674.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News