Cardurile sociale vor ajunge din 18 iulie la oficiile poștale, de unde pot fi ridicate de cei care au dreptul la ele. Francesco Lollobrigida, ministrul italian al Agriculturii și Suveranității Alimentare a prezentat noul card social al guvernului Meloni: cardul de cumpărături 2023, care a fost numit „Dedicat ție”.
Prim-ministrul, implicat în summitul NATO, a publicat un mesaj video: „Inițiativa se referă în mod special la acele un milion și 300 de mii de familii care au dificultăți mai mari în achiziționarea de produse de primă necesitate. Am investit 500 de milioane de euro pentru a ajuta familiile și cardul va fi disponibil la oficiile poștale italiene”.
Cardul a fost finanțat cu un fond de jumătate de miliard, inclus în planul bugetar, dar va ajunge abia săptămâna viitoare în portofelele italienilor care au cu adevărat nevoie de el, scrie fanpage.it.
„Cardul trebuie activat până pe 15 septembrie. Cardurile sunt disponibile din 18 iulie, ulterior urmând a fi utilizabile pentru achiziții pe întreg teritoriul național. Pe 15 septembrie, fondurile de pe cardurile neactivate vor fi împărțite între beneficiarii prevederii”, a spus ministrul Lollobrigida .
La un moment dat valoarea cardurilor, de la 382,50 euro, ar putea chiar să crească, presupunând că va exista o parte a cardurilor care nu vr fii ridicate.
Ministrul Lollobrigida a anunțat o serie de campanii de comunicare pentru a atenționa toți cetățenii că noul instrument de combatere a inflației a sosit, apoi a reiterat cerințele pentru a-l primi.
Cui se adresează noul card social?
Cardul social se adresează familiilor de cel puțin trei membri, cu un venit de maximum 15 mii de euro pe an. În plus, sunt excluși cei care primesc deja venitul de bază, venitul de incluziune, indemnizația de șomaj (Naspi), indemnizația de mobilitate, fondul de concediere și alte ajutoare similare. Beneficiarii, deja selectați prin intermediul primăriilor, vor fi anunțați și vor putea ridica cardurile la oficiul poștal indicat.
La conferința de presă de lansare a noului card social au fost prezenți și ministrul Giorgetti și ministrul Calderone. „Sper că experimentul va avea succes și, cu siguranță, se va putea repeta. Există diverse instrumente de contracarare a inflației. Marea îngrijorare în acest moment este dinamica inflaționistă a prețurilor la alimente, care depășește așteptările noastre”, a spus șeful Trezoreriei.
„Acest card servește la sprijinirea familiilor aflate în dificultate cu un ajutor concret și real, întrucât se traduce în necesitățile de bază puse la dispoziție de lanțurile de distribuție și are un efect multiplicator”, a completat ministrul Muncii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News