Preşedintele american Joe Biden 'este hotărât să lucreze cu ambele partide', democrat şi republican, în această direcţie, a adăugat ea, în contextul în care conservatorii speră să preia controlul asupra a cel puţin una din cele două camere ale Congresului.
Liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a reiterat, într-un interviu difuzat luni pe CNN, dorinţa de a nu 'da un cec în alb' Kievului dacă partidul său va obţine majoritatea la alegerile de la jumătatea mandatului care au loc marţi. Deşi afirmă că 'sprijină foarte puternic Ucraina','va trebui să fim mai atenţi în viitor' şi 'să ne asigurăm că mijloacele sunt direcţionate acolo unde sunt necesare', a adăugat McCarthy, care ar putea deveni după acest scrutin preşedintele Camerei Reprezentanţilor în locul actualei democrate Nancy Pelosi.
Vineri, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american, Jake Sullivan, s-a întâlnit la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi a anunţat, printre altele, finanţarea de către Washington a modernizării vehiculelor blindate şi a sistemelor de rachete sol-aer. Această ultimă tranşă de asistenţă militară duce asistenţa totală a SUA pentru Ucraina la aproximativ 18,2 miliarde de dolari de la începerea ofensivei ruse în Ucraina pe 24 februarie, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News