Loreen a fost desemnată succesoarea grupului ucrainean Kalush Orchestra, care a triumfat anul trecut cu "Stefania", un cântec ce combină ritmuri hip-hop şi muzică tradiţională.
Din cauza invaziei ruse, cea de-a 67-a ediţie a concursului Eurovision s-a desfăşurat în acest an la Liverpool, oraşul natal al membrilor trupei The Beatles, scrie Agerpres.
"În timp ce privirile din lumea întreagă se vor îndrepta spre Liverpool în acest weekend pentru a urmări Eurovision, inimile noastre vor fi alături de oamenii din Ucraina, care luptă pentru suveranitatea şi supravieţuirea lor", a declarat ministrul britanic al Culturii, Lucy Frazer.
Organizatorii Eurovision au stârnit polemici
Ilustrând dificultatea de a defini contururile unei neutralităţi politice afişate în timp ce promovează culorile unei ţări devastate de război, organizatorii Eurovision au stârnit polemici atunci când au refuzat cererea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a se adresa telespectatorilor prin intermediul unui mesaj video în timpul marii finale de sâmbătă seară.
Natura evenimentului "interzice declaraţiile politice sau pe cele asociate politicii în timpul concursului", au explicat reprezentanţii European Broadcasting Union (EBU) într-un comunicat.
EBU a precizat că şi fără acel mesaj al lui Volodimir Zelenski, concursul va include un amplu omagiu adus Ucrainei în timpul finalei de sâmbătă seară, cu prezenţa a 11 artişti ucraineni pe scenă, inclusiv a grupului Kalush Orchestra.
Clipuri video difuzate pe parcursul galei vor prezenta diverse locuri din Ucraina, iar culorile albastru şi galben ale drapelului ucrainean vor fi expuse masiv în sala în care se va desfăşura concursul.
La fel ca anul trecut, Rusia a fost exclusă din competiţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News