Publicitate
Iancu Guda face parte dintr-o familie de aromâni de la Constanța, astfel că a fost invitat la nunta fiului lui Gheorghe Hagi.
"Per total buget, din ce am auzit, numai cortul și toate decorațiunile, formațiile și toate celelalte depășeau suma care se vehicula în presă (250 000 euro-n.r.). Au fost și 700 de invitați. Familia Hagi are bun simț și discreție. Evident, fiind nunta băiatului lor, domnul Hagi a băgat mâna adânc în buzunar. A fost bun gust, o combinație de 2500 de buchete de flori, toate albe, 2500 de lumânări. Nu le-am numărat, așa se spune că ar fi fost. A fost ceva deosebit, ne-am simțit foarte bine, probabil va fi nunta cea mai frumoasă la care am fost și voi fi vreodată. Nici nu mai știu la ce oră am ajuns acasă. Formația principală a fost de muzică armânească, Pindu. A fost și Cornelia Rednic la un moment dat. A fost și o formație din Grecia, dar pe influențe, se dansa și pe horă. A fost și Smiley," a spus Iancu Guda la Digi FM.
Guda spune că la nuntă nu au fost servite sarmale, iar la aperitive totul a fost pe bază de pește.
"N-au epatat, mâncarea a fost extraordinar de bună. A fost un antreu foarte modern, cu accent pe zona asta de pește, ușor. Mi-a plăcut sincer că n-au avut sarmale. E atât de multă mâncare la nunțile astea că efectiv oricât de mult ai dansa și ai consuma energie, nu ai timp să le mănânci. Cortul acela l-au gândit foarte bine, cu foarte multe ventilo-convertoare și aeriseau din cinci în cinci metri. Chiar mă gândeam că era un cort transparent și se creează efectul de seră, dar am stat toată noaptea cu vestă pe mine. Mă dureau picioarele mai tare decât transpirasem," a mai spus Guda.
"Cât a mers" darul de persoană la nunta lui Hagi?
Iancu Guda a lăsat de înțeles că la o astfel de nuntă darul este de aproximativ 500 de euro de persoană, așadar 1000 euro per cuplu participant.
"Referitor la costuri, nu pot să vă spun cât i-a costat, dar calculat per persoană, costurile sunt foarte mari. Acum, majoritatea celor de acolo, îi știu și aveau o situație financiară foarte bună, dar nu toată lumea își permitea să acopere nu doar meniul, ci și organizarea sau formația. Nu e vina invitatului că tu ai făcut o nuntă care te costă mai mult de 500 euro de persoană. Cum am gândit-o eu? Sincer, ca invitat... Și familia Hagi a venit la noi, ne-a bucurat cu un dar important, iar noi am răspuns în oglindă. Deci în familie și între prieteni nu se face profit. Cât am luat, atât am dat, ca să nu fie problemă de impozit. Deci am ieșit pe zero. (...)
Eu știam oamenii de acolo cum sunt în viața reală. La alte nunți la care am mai fost, unde se beneficiază de atenție publică, unii oameni joacă un rol. Dar nu a fost cazul aici. Familia Hagi și Palavoti, socrii mari și socrii mici, toți ceilalți îi știu foarte bine, machedoni din Constanța, au fost la fel ca în viața reală. Au fost autentici, a fost o bucurie autentică," a mai spus Iancu Guda.
La nuntă au mai participat și persoane foarte cunoscute și potente financiar precum Gigi Becali, care este finul lui Gică Hagi, dar și Simona Halep, care la rândul său este machedoancă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News