„M-am uitat foarte atent în aceste zile în legislația cu privire la sănătate, la drepturile pacientului și constat că mulți vorbesc, dar puțini cunosc. În legislația cu privire la sănătate se prevede în mod clar ce este intervenție medicală și în ce unități se desfășoară aceasta. Nu are nicio legătură cu operațiunea de măsurare a temperaturii care se practică în unele supermarketuri sau în instituțiile publice. Așadar, avem o lege pe care cu toții trebuie să o respectăm. Este o lege care obligă angajatorii să măsoare temperatura angajaților în momentul intrării în unitate ca un mijloc de prevenire. Nu stă nimeni să stabilească dacă ești bolnav sau nu, dacă suferi de covid sau ai o simplă febră, sau dacă doamnele sunt într-o anumită perioadă a lunii. Pur și simplu este o măsură de precauție, prevăzută în lege, care trebuie respectată atât timp cât este în vigoare.
Trebuie să avem în vedere că un om poate fi periculos pentru al om în aceste zile, pentru că s-ar putea să poarte germenii acestei boli îngrozitoare și atunci, cumva, trebuie să găsim o soluție să ne păzim. Distanțarea socială este o soluție, spălarea pe mâini este o altă soluție, purtarea măștii încă una și, mai nou, termoscanarea.
Vă asigur ca jurist că nu este nicio încălcare a vreunui drept al omului. Din contră, cred că noi ceilalți avem dreptul să pretindem să fim protejați și a ni se respecta sănătatea", a spus judecătorul Cristi Danileț, la Digi 24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News