"A10 SEBEȘ-TURDA, LOT 2 - ÎN GRAFIC
NODUL SEBEȘ, GATA VARA ACEASTA
O altă oprire pe traseul şantierelor. Împreună cu Dan Barna, astăzi am fost şi pe autostrada Sebeş-Turda - lotul 2, unde m-am asigurat că anul acesta, aşa cum am anunţat, vom deschide tronsonul de 29 de km dintre Alba Iulia şi Aiud. Am obţinut promisiunea fermă a constructorului că în toamnă lotul va fi gata şi că pe întreaga A10 se va putea circula în acest an. În plus, antreprenorul a finalizat soluţia tehnică de remediere a alunecării de teren care a creat probleme la km 19 şi s-a apucat de implementarea ei. Pe tronson se aştern zilnic circa 2.000 de tone de asfalt. Aşadar, sper să încheiem odată acest proiect mult întârziat, demarat în 2014 şi care ar fi trebuit să fie gata în 2016 (!) şi să putem circula în sfârşit pe autostrada care face legătura între două coridoare principale, A1 Sibiu-Deva-Timişoara-Arad şi A3 Mureş-Cluj-Oradea", a scris vineri seara, pe Facebook, ministrul Transporturilor.
Intersecția A10, DN1 și A1 va fi gata în iulie
El a mai scris că nodul de la Sebeş, care face legătura între A10, DN1 şi A1, va fi gata în iulie.
"Încă un anunţ: nodul de la Sebeş - pe care tocmai l-am vizitat şi care face legătura între A10, DN1 şi A1 - va fi gata în iulie, conform promisiunii constructorului. Aici va fi o finalizare a nodului în două etape. În prima fază, pe 15 iulie, vor fi terminate bretelele dinspre Deva, iar la final de iulie cele dinspre Sibiu", a subliniat şeful de la Transporturi.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a vizitat, vineri, tronsonul Nădăşelu - Poarta Sălajului al Autostrăzii Transilvania, aflat în execuţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News