Cătălin Predoiu, după exploziile de la Crevedia: „S-a procedat corect, s-a evitat un dezastru uriaș / Medicii au spus că au tot ce le trebuie“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, a declarat duminică că „procedurile s-au aplicat conform legii” în intervenția de la Crevedia și că prin intervenția cadrelor MAI „s-a evitat un dezastru uriaș“.  

„La fața locului s-a acționat conform tuturor procedurilor în vigoare. Acolo s-a acționat perfect legal, conform procedurilor. Domnul Arafat a mers personal la fața locului să se asigure că se intervine corect. Evaluarea mea personală e că aseară s-a evitat un dezastru uriaș de către pompieri, polițiști și jandarmi, care și-au riscat viața.

Doctorii ne-au spus aseară că pentru ce provocări sunt acum au tot ce le trebuie. Medicii au spus că au tot ce e nevoie ca să intervină. Ei decid cine pleacă sau nu în străinătate pentru tratament, a declarat Predoiu.

Cu privire la compania care se ocup de acea stație GPL și funcționarea sa în afara legii, Predoiu a declarat că „se fac verificări de către poliție și de către parchet, am vorbit aseară și cu poliția si cu parchetul. Am vorbit inclusiv în această dimineață cu procurorul general care m-a asigurat că toți procurorii au intrat în acțiune. Se fac verificări de către Poliție și Parchet. Am vorbit cu poliția, cu Parchetul General, s-au declanșat procedurile”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel