Câţi dintre românii din Italia s-ar întoarce în ţară: „Adevărul crud - străinătatea ne-a schimbat fără să vrem”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

O postare pe un grup al românilor din Italia a împărţit Internetul în tabere.

Cei mai mulţi români care îşi câştigă pâinea pe pământ italian spun că simt că nu s-ar mai putea adapta în România, alţii lasă revenirea pentru momentul final, în timp ce destul de puţini visează cu ochii deschişi să se întoarcă în singurul loc pe care îl simt „acasă“.  

Iată câteva dintre sutele de răspunsuri la întrebarea - „Câţi dintre voi vor să se întoarcă în România?“

„Ne-am rupt de tot, nu mai prindem noi rădăcini înapoi!“

„Nu, nu mi-e frică, sincer. De ce? Nu trăiţi cu lumea, nu mâncaţi cu lumea. Gura lumii n-o astupă nici pământul“;

„Tot de acolo (n.r. – din România) am plecat, trebuie să ne obişnuim, într-un fel sau altul“;

„Nu întotdeauna banii sunt pe primul loc. Părinţii mei sunt bătrâni de acum, aş vrea să îi pot ajuta, să am grijă de ei. Aici nu vor să vină, stau cu sufletul al gură, când mă sună mi-e frică“;

„Eu m-am retras după 16 ani din italia. Cum adică? Ţara ta e ţara ta! Nu mai pleci capul, îţi laşi lacrimile să curgă. Ce am lăsat am găsit... Am plecat de nevoie, ştiam ce găsesc, dar libertatea nu o poţi compara cu nimic. A fost mai greu un pic (n.r. – la revenirea în ţară) cu răutăţile şi aluziile jignitoare, deşi nu am făcut nici o greşeală, nici de exprimare, nici de comportament, dar parcă îmi vânau din gură înaintea de rostire câte un cuvânt, dar nu am cedat. Asta a fost cea mai grea probă, în rest, cum am trăit înaint,e trăiesc şi acum... fără prea mulţi prieteni“;

„Eu când m-am întors în România după doar 2 ani, parcă am trecut de la tv color la tv alb-negru“ • „Nu veniţi, nu reuşiţi să vă adaptaţi! Eu am încercat după 25 ani de Italia, dar nu reuşesc să mă adaptez, la anu’ vin înapoi. Nu se merită, prea multă falsitate, mediocritate etc. etc.“;

„Am venit pentru mama, să stau puţin cu ea cât o mai am. Îbn România nu îmi lipseşte nimic, ca tot omul, mi-am făcut după atâţia ani de muncă în Italia, dar efectiv nu mai pot. Când veneam în vacanţă era totul frumos, dar dacă stai mai mult deja începi să te simţi altfel. Să nu mai vorbim, să te ferească Dumnezeu să ai nevoie de un spital sau acte, că atâta birocraţie nu am mai văzut. Şi etc. etc.“; 

„Şi eu am făcut pasul ăsta., am rezistat 1 an în ţară, după 8 aici, apoi m-am întors în italia. În total al 15 de Italia, încă mai sper ca România să se facă bine, dar am impresia că voi rămâne cu speranţa. Încă visez bătrâneţile acasă, deşi sunt convinsă că nu va fi aşa, unica dorinţă este să mă îngroape în ţară, acasă unde am copilărit, când va fi momentul“;

„Nicăieri nu e mai bine ca ACASĂ, abia aştept să mă întorc în România, sunt de 15 ani în italia, dar pentru nimic în lume nu îmi las ţărişoara în care m-am născut“;

„Adevărul crud, că străinătatea ne-a schimbat fără să vrem. Nici aici nu ne simţim acasă niciodată, dar din păcate nici în România nu ne mai găsim locul, am pierdut foarte mulţi rpieteni, şi ei s-au schimbat, şi e foarte greu să te obişnuieşti să mai fii cum ai fost înainte de Italia. Ne iubim ţara, avem pe cei dragi acolo, dar noi suntem schimbaţi, din păcate. Off, ce e viaţa! Doamne-ajută tuturor!“;

„Cunosc România şi nu e o problemă, dar urăsc cum s-au schimbat românii... Constat în ultima vreme că nu mă mai întorc cu plăcere şi emoţie în ţară“;

„21 ani de Italia şi în fiecare an îmi spun – gata, plecăm acasă! – dar mă duc în vacanţă 3 săptămâni şi mă ia scârba şi lehamitea.... de oameni, de birocraţie, de mentalitate... primele două săptămâni e frumos, colinzi România, după, te saturi repede“;

„eu m-am întors de 5 ani în România din Germania şi este foarte bine, mă simt ca acasă după 20 ani de Germania. Doamne-ajută la toţi românii să vină acasă!“

„M-am întors după 8 ani din Germania şi este foarte bine. Am investit într-o plantaţie de afini şi muncim la noi. Din păcate noi, ca popor, suntem extrem de defetişti. Dacă stăteam în germania cu 10 români de vorbă la masă, vă rog să mă credeţi că cel puţin 7, dacă nu chiar 8, discutau doar negativ. Păcat!“

„Niciodată în Romania, după 26 de ani în Italia, nici nu mai ţin aşa de mult să vin an de an în Romania, ce să vad şi ce să fac, nu mai simt aproape nimic, familia mea la fel, asta suntem noi, stăm prea bine aici ca sa ne mai gândim la o altă schimbare, asta este casa noastră acum, aici avem tot, asta simtim, nu judec pe nimeni, fiecare face ce simte   “;

„Am 17 ani de Italia. Mi-am cumpărat locuinţă într-o frumoasă zonă de mare. În Romania merg doar în vizite. Nu am vrut să fie aşa dar aşa e viata....“;

„Am găsit România fără speranţă, fără demnitate, oameni care se chinuie să trăiasca de la o zi la alta, bătrâni bolnavi cu pensii mizerabile, aroganţă şi vulgaritate în rândul "patronilor" care se cred nemuritori, mafia creste de la o zi la alta, instituţiile statului nu-si fac treaba, am găsit sclavia moderna! Romania este de culoare GRI! Trista realitate!“

„numai cine nu are copii născuţi în italia, sau nu are deloc, ăia mai au speranţe să se întoarcă. Ceilalţi, după 10 ani de Italia, nu cred să se mai întoarcă nici 2% din ei“;


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel