Caz cutremurător în Italia: O fată de 15 ani a murit împușcată de fratele ei în vârstă de 13 de ani

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Caz șocant în Italia. O adolescentă în vârstă de 15 ani murit, după ce a fost împușcata de fratele ei în vârstă de 13 ani. Tatăl copilului este acum cercetat. 

O fată de 15 ani a murit în Italia după ce a fost împuşcată de fratele ei, în vârstă de 13 ani. Tatăl copilului e cercetat pentru că a pus în mâna fiului său arma de vânătoare, pe care o avea legal.

Sâmbătă seara, o fată de 15 ani din San Felice del Benaco, provincia Brescia, a fost ucisă cu un foc de armă.

La început, s-a crezut că trăgaciul a fost apăsat de tatăl ei.

Noaptea trecută, din interogatoriu a reieșit că Viola a fost ucisă de către fratele ei mai mic.

Primele informații arată că tatăl și fiul îi arătau adolescentei pușca, iar la un moment dat băiatul de 13 ani a apăsat pe trăgaci și și-a împușcat sora în piept. Fata a murit pe loc.

Băiatul de 13 ani nu poate fi acuzat. Tatăl este cercetat pentru că nu a ținut în loc sigur arma și pentru că a pus în mâna fiului său pușca de vânătoare, pe care o deținea în mod legal.

Corriere della Sera scrie că, deocamdată, nu este clar de ce arma era încărcată.

Un băieţel de 2 ani şi-a ucis mama cu un glonţ în cap

 

Un caz similar s-a petrecut recent în Statele Unite ale Americii, acolo unde un băiețel de numai 2 ani și-a ucis mama cu un glonț în cap.

Un băieţel de 2 ani din Florida şi-a ucis mama cu un glonţ în cap în timp ce aceasta participa la o întâlnire pe Zoom, eveniment care a condus marţi la arestarea tatălui copilului, acuzat că a lăsat arma la îndemâna celui mic, informează AFP.

Veondre Avery, în vârstă de 22 de ani, acuzat de omor din neglijenţă şi de faptul că nu şi-a păstrat arma de foc într-un loc sigur, a fost arestat, au anunţat poliţia şi procuratura.

Cu arma bărbatului, pe care acesta o păstra - încărcată şi fără siguranţă pusă - într-un rucsac Paw Patrol (o serie televizată pentru copii), băieţelul a ucis-o pe Shamaya Lynn pe 11 august, cu un singur glonţ, în zona capului. În acel moment, femeia de 21 de ani se afla în mijlocul unei întâlniri pe Zoom.

"Una dintre fete şi-a pierdut cunoştinţa, sângera. Camera ei era deschisă, copilul ei plânge în fundal", a povestit la telefon operatorului serviciilor de urgenţă una dintre colegele lui Lynn, conform unei înregistrări a apelului făcută publică de poliţie şi transcrisă de către publicaţia Orlando Sentinel.

Femeia fost găsită moartă

 

Avery, care lipsea de acasă în momentul incidentului, a contactat serviciile de urgenţă la întoarcere, rugându-le să se "grăbească", potrivit aceleiaşi publicaţii.

Poliţiştii trimişi la locul dramei l-au găsit pe Avery încercând să-şi resusciteze partenera în apartamentul lor din Altamonte Springs, un oraş aflat la nord de Orlando, Florida. Fără succes, însă, moartea tinerei fiind pronunţată la scurt timp de către paramedici.

Data procesului nu a fost încă stabilită, a precizat un comunicat al procurorului Dan Faggard.

Acest gen de dramă este, din păcate, obişnuit în Statele Unite. La sfârşitul lunii septembrie, un băiat de 2 ani a murit în Texas după ce a găsit o armă de foc încărcată în rucsacul unui apropiat.

"În fiecare an, în Statele Unite, sute de copii ajung în posesia unor arme încărcate şi fără siguranţa pusă, pe care le descarcă în mod neintenţionat", potrivit unui raport recent al Everytown For Gun Safety, o asociaţie care militează pentru o mai bună reglementare a armelor de foc.

Potrivit bilanţului asociaţiei, acest tip de incidente a cauzat 879 de decese începând din 2015 şi 114 de la 1 ianuarie 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel