Caz satanism Giurgiu. Ministrul de Interne: "Pentru protejarea cetățenilor pot fi angrenați și jandarmii"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Pentru protejarea cetăţenilor pot fi angrenaţi şi jandarmii, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, marţi seara, în contextul cazului tinerei drogată şi violată într-o clădire abandonată din Giurgiu. 

"Pot fi angrenaţi în protejarea cetăţenilor jandarmii, care în judeţele respective sunt într-un număr suficient, dar care sunt pregătiţi doar pentru intervenţii în acţiuni specifice. Au atribuţii legale de asigurare a ordinii publice şi a pazei bunurilor", a spus Marcel Vela, la postul România TV, întrebat despre siguranţa cetăţenilor în urma cazurilor de la Giurgiu şi de la Caracal.

Ministrul a arătat că fenomenul infracţional "a ajuns la cote alarmate" şi este nevoie de o recalibrare a personalului din Ministerul Afacerilor Interne.

"Începând cu perioada în care în MAI au fost pensionări masive şi mulţi profesionişti nu au mai fost activi, forţele de ordine au avut o slăbiciune în această confruntare cu lumea interlopă. Între timp, s-a ajuns la o situaţie în care trebuie conştientizăm că fenomenul infracţional a ajuns la cote alarmate şi trebuie să rezolvăm în primul rând siguranţa cetăţeanului. Şi acest lucru se poate face prin recalibrarea forţelor Ministerului Afacerilor Interne în sensul în care acum sunt posturi de poliţie rurală care nu au poliţişti tot timpul într-o unitate", a mai spus Vela, potrivit Agerpres. 

Un tânăr de 25 de ani din Giurgiu a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a drogat şi violat o fată de 16 ani, în timpul unui ritual satanic efectuat într-o clădire abandonată din oraş. Ulterior, inculpatul a distribuit, prin intermediul unor aplicaţii de socializare, o înregistrare video în care apare minora în diferite secvenţe cu caracter pornografic.

Pe 3 noiembrie, ofiţerii de poliţie judiciară l-au prins pe tânăr în Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" şi l-au condus la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Giurgiu, acesta fiind reţinut şi apoi arestat preventiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel