Caz șocant în Franța! Român lăsat să moară de frig

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:
Bărbatul a fost găsit fără suflare în fața unui centru destinat persoanelor fără adăpost, după ce ceruse ajutorul asistenților sociali.


Moartea unui cerșetor român în fața unui centru destinat persoanelor fără adăpost a generat un val de proteste și indignare în orașul Bordeaux. Cel mai probabil bărbatul, care prezenta degerături, a murit de frig. Potrivit jurnaliștilor francezi, asistenții sociali ar fi refuzat să-l ajute pe bărbat.

 

Românul de 50 de ani venise din Marne în Bordeaux, la un adăpost pe care îl știa și unde mai fusese cazat în anii trecuți.  Reprezentanții centrului au recunoscut ca bărbatul a venit să le ceară ajutorul și ca era într-o stare deplorabilă: ”Bărbatul care a murit era o persoană care mai venise la noi în anii trecuți. Întreg personalul de urgență din adăpost știa de existența lui. Bărbatul avea nevoie de îngrijiri medicale și trebuia internat într-un spital.”, a explicat un reprezentant al centrului social Samu.

 

Bărbatul a fost găsit fără suflare azi-noapte chiar în apropierea Centrului de către trecători. Deși asistenții sociali susțin că românul era într-o ”stare de refuz al adăpostului” poliția a deschis un dosar penal și urmează să stabilească dacă bărbatul a refuzat ajutorul sau dacă a fost refuzat de către angajații centrului. Anchetatorii au cerut și autopsia pentru a vedea cauza exactă a morții.

 

Locuitorii orașului Bordeaux au fost indignați de această situație, mai ales că este cel de-al zecelea caz de acest gen, în acest an.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel