Cazul Daniela Crudu. Cum au reacționat românii la un nou caz de violență domestică: „A bătut-o pentru că a scăzut tariful”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

La fiecare 30 de secunde, o femeie este lovită. În fiecare zi, în România sunt raportate 100 de cazuri de bătaie în familie. Dar rapoartele nu le cuprind pe toate, pentru că e rușine să te bată bărbatul.

Când o femeie spune că a fost bătută, prima întrebare, aceea care vine firesc, este „De ce?" Nu este „Cum de-a fost posibil?", ci „De ce?". Asta nu înseamnă, de fapt, decât un singur lucru: un motiv există! I-a dat ea motiv! Încă un lucru: și în cele mai elitiste bule se poate râde la poanta „Bate-o, că știe ea de ce!"

Înainte de folclor, de expresii tradiționale și relevante, ba chiar și înainte de prejudecăți, câteva cifre: una din trei femei - la nivel mondial, dar și în România - e supusă unei forme sau alta de agresiune fizică.

Iar violența ucide mai multe femei decât cancerul, spunea la un moment dat un oficial român. Din zecile de mii de acte de violență înregistrate în fiecare an, victime sunt, în majoritatea covârșitoare, femei. Nu multe spun ce trăiesc, iar multora tăcerea le este fatală.

 

Femeie din Ilfov, ucisă de soț

 

Acum câteva zile, o femeie din Ilfov a fost ucisă de soț. Asta în condițiile în care avea ordin de restricţie împotriva bărbatului! Ordinul fusese emis de o lună și jumătate, după ce bărbatul și-a amenințat soția că o omoară. În absența unei brățări de monitorizare, un ordin de restricție e doar o hârtie care nu se poate transforma, în niciun univers, într-un scut care să poată salva o viață. E o știre care a fost prezentă, dar n-a făcut mare vâlvă.

Apoi, a venit vâlva. Apare un caz de violență domestică în showbiz. Daniela Crudu e bătută de iubit. Sună la cinci dimineața la 112, polițiștii ajung la fața locului, tânăra e dusă la spital pentru îngrijiri medicale, se emite ordin de protecție.

Reacțiile, de toate felurile. În primul rând, o firească revoltă. Dar, în același timp, am văzut și cea mai nefirească indignare. Oameni care se întrebau, sincer mirați și revoltați, ce caută povestea asta în atenția publică? Pentru că era vorba despre o femeie care și-a pus silicioane și apare pe la emisiuni și presă tabloide, n-ar fi avut voie să se facă vorbire despre trauma ei la un „televizor serios".

 

Sute de femei mor anual în urma violenței domestice

 

Ori felul acesta de reacție ne vorbește despre noi, ca societate, mai mult decât orice statistică în care sute de femei mor anual în urma violenței domestice.

Și-atunci, povestea tristă a Danielei Crudu devine și mai relevantă. Pentru că nicio femeie nu și-o cere, cu orice fel de ruj și-ar da și orice fel fustă ar purta.

 

Care au fost comentariile pe Facebook la știrea că Daniela Crudu a fost o victimă a violenței domestice

 

Știrea despre Daniela Crudu a apărut duminică și a fost un subiect relatat de presă, fie serioasă, fie tabloidă. Indiferent de cine relata acest caz, majoritatea comentariilor au fost în aceeași notă: a fost învinovățită Daniela Crudu. Mai apoi au apărut comentariile care acuzau că un astfel de comportament nu este în regulă. Digi 24 a prezentat câteva reacții:

„în urma puternicelor lovituri aplicate la nivelul mufarinei, Cruda a ajuns la spital cu hainele împroșcate de botox "

„"persoana vătămată (adică_cruduța) și-a rezervat dreptul de a depune plângere la acel moment". In traducere libera in functie de cum se intelege cu "iubi" si cat de €€dulce€€ va fi impacarea"

„A bătut-o pentru că a scăzut tariful fiind strigător la cer ca după o sâmbătă noaptea să vină doar cu 300 de Euro, profit, acasă!"

„Vai, ce stire "importanta" si de interes national! "Vedeta de televiziune", a lustruit multe, multe "bete", sa ajunga pe ecran. Probabil n-a lustruit bine "batul", de asta a luat-o pe cocoasa."

„Ha,ha,ha...a primit retușuri la operațiile estetice? Nu a ratat nici ocazia asta!!"


Comentariile au fost sancționate de celelalte persoane

 

Ema: „Este uimitor cum la fiecare articol de acest gen, în care se vorbește despre o problemă care, din păcate, este la ordinea zilei în această țară, se trezesc să comenteze și să facă glume toți indivizii care se cred masculi alfa pe internet, dar care în viata reala, sunt niște paraziți ai societății. A face glume despre violența domestică nu arată decât ce nivel de inteligență scăzut au unele persoane. Mamă sau prostituată, femeie simplă sau persoană publică, nimeni nu are dreptul asupra corpului cuiva; nimic nu justifică violența. Pentru cei care au spus ca "și-o cauta", în special pentru doamnele care cred asta, sper ca nu veți trece niciodată printr-o asemenea experiență. Aveți internet, folosiți-l într-un mod productiv și educați-vă, înainte de a vă arata inteligență prin comentarii!"

Alina: „90% din comentarii exprimă satisfacția că o femeie (indiferent cum se numește) a fost bătută, fix la câteva zile după ce o altă femeie (mamă) a fost omorâtă, deși avea ordin de protecție împotriva agresorului. Asta spune foarte mult despre gradul nostru de civilizatie și felul medieval în care încă privim, noi românii, femeia. Mereu "ea e vinovată, ea și-o caută, ea și-o merita". Vor mai trece generații până când bărbații și femeile vor înțelege că o relație este o opțiune și nu un drept de viață și de moarte asupra celuilalt. Și vor mai trece mulți ani până când vom scăpa de modul acesta de gândire înapoiat."

Alex: „Radeti public de o persoană bătută, doar ca ce, o cheamă Crudu si are implanturi? Treaba ei ce face cu ea, însă a râde și a face mișto de o femeie indiferent cine este ea, denotă lipsa de bun simt, compasiune și inteligența. Si va mai mandriti ca sunteți cetățeni UE..."

Andreea: „Indiferent de îndeletnicirea unei femei, de viața pe care o duce, nici un bărbat nu are dreptul sa ridice mana la o femeie! Iar cei care se comporta intr un asemenea mod nu se pot numi bărbați!"

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel