Urmărește dezbaterea live

CCIB: Votul negativ din Consiliul JAI afectează antreprenorii români, dar şi pe cei din alte state UE

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Un vot negativ în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne privind aderarea României la Zona Schengen va continua să afecteze nu numai antreprenorii români, ci şi oamenii de afaceri din alte state membre UE, care desfăşoară activităţi economice în România, semnalează Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, printr-un comunicat.

"Economia României este tot mai integrată în angrenajul economic al Uniunii Europene. Astfel, în primele 9 luni din acest an, schimburile intra UE-27 de bunuri au reprezentat 72,4% din total exporturi şi 72,4% din total importuri. Aproape jumătate (48,14%) din totalul capitalului social subscris de societăţi străine investitoare în ţara noastră provine din Statele Membre ale UE. În contextul celor de mai sus, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti atrage atenţia că un (...) vot negativ al Austriei în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne privind aderarea României la Zona Schengen va continua să afecteze nu numai antreprenorii români, ci şi oamenii de afaceri din alte state membre UE, inclusiv austrieci, care desfăşoară activităţi economice în România", se menţionează în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor CCIB, intrarea României în spaţiul Schengen acum ar genera o reducere semnificativă a costurilor de transport şi o diminuare a întârzierilor pe lanţurile de aprovizionare şi distribuţie, cu impact asupra activităţii tuturor antreprenorilor europeni ce operează în sau cu România, indiferent de domeniul de activitate, de capitalul social şi de structura acţionariatului.

De asemenea, în contextul regândirii fluxurilor comerciale internaţionale pe fondul conflictului din Ucraina şi a creşterii explozive a costurilor la combustibili şi ţinând seama de poziţia geostrategică a ţării noastre, intrarea României în Schengen ar crea noi oportunităţi pentru punerea în operă, în condiţii de maximă eficienţă, a unor proiecte greenfield, dar şi brownfield, cu impact asupra economiei întregii Europe.

"Înlocuirea unor noi proiecte de infrastructură (autostrăzi, aeroporturi, folosirea Dunării în scopul dezvoltării cooperării economice) care să faciliteze contactele şi comunicarea între ţările comunitare cu "garduri" între statele membre şi nemembre ale Zonei Schengen nu sunt, după părerea noastră, în spiritul strategiei realizării unei Europe unite şi dezvoltate", se mai arată în comunicat.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins joi aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, două voturi fiind împotrivă, în condiţiile în care era nevoie de unanimitate. Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei, conform unor surse concordante de la Bruxelles, care afirmă însă că discuţiile continuă pe tema aderării României şi Bulgariei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel