Legea transmisă către promulgare completează OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în sensul extinderii valabilităţii permiselor de conducere eliberate pentru categoria B şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/ kg, categoria A1. De asemenea, sunt instituite anumite condiţii pentru deţinătorii permiselor de categoria B care doresc să conducă şi motociclete de tipul celor anterior menţionate.
CCR a constatat că dispoziţiile legii criticate de preşedinte respectă exigenţele constituţionale ale art.1 alin.(5) referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.
Referitor la critica privind depăşirea limitelor reexaminării, CCR susţine că, prin forma legii adoptată ulterior reexaminării, legiuitorul a realizat o corelare a noilor reglementări cu soluţia legislativă existentă în actuala reglementare, această formă fiind menită să asigure integrarea organică a noilor dispoziţii în ansamblul legislaţiei, precum şi punerea lor în acord cu prevederile actelor normative cu care se află în conexiune.
Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile legii criticate au fost adoptate cu respectarea art.77 alin.(2) din Constituţie, astfel cum acesta a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi, implicit, a art.147 alin.(4) din Constituţie referitor la efectele obligatorii ale deciziilor instanţei constituţionale.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia sintagma "experienţă de cel puţin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B" încalcă principiul clarităţii şi previzibilităţii legii, CCR a reţinut că maniera de reglementare a dispoziţiilor legale analizate nu le lipseşte pe acestea de claritate, precizie şi previzibilitate, înţelesul lor putând fi dedus din interpretarea sistematică a ansamblului normativ cu care acestea se află în relaţie.
Klaus Iohannis a trimis legea spre reexaminare
Anul trecut, în iulie, şeful statului a solicitat reexaminarea acestui act normativ de către Parlament din următoarele motive: plasarea greşită a intervenţiei legislative, precum şi neclaritatea legii din perspectiva modului în care se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică, dacă această dovadă trebuie deţinută fizic şi prezentată în cazul unui control de fiecare conducător de vehicule, alături de permisul de conducere. De asemenea, preşedintele a invocat lipsa de claritate a intenţiei legiuitorului de a acorda dreptul posesorilor permiselor de conducere eliberate pentru categoria B de a conduce doar motociclete cu transmisie automată din categoria A1.
La sfârşitul lunii decembrie, în urma reexaminării, Parlamentul a transmis spre promulgare legea pentru completarea OUG 195/2002.
Iohannis arăta în sesizarea la CCR că legea introduce o nouă literă, cu următorul cuprins: permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/ greutate de cel mult 0,1 kW/ kg, categoria A1, cu condiţia ca deţinătorii permiselor să aibă vârsta de minimum 24 de ani împliniţi, o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B şi fac dovada, printr-o adeverinţă, că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 10 ore în acest sens în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule.
Adeverinţa obţinută se înscrie în Registrul naţional al cursanţilor gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informaţia deţinerii acesteia se transmite pe cale electronică Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări în vederea introducerii menţiunilor corespunzătoare în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate.
Conform preşedintelui, deşi Parlamentul trebuia să îşi limiteze intervenţia la cadrul trasat de cererea de reexaminare, acesta a reconfigurat condiţiile în care deţinătorul unui permis pentru categoria de vehicule B ar putea utiliza permisul şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, excedând acestor limite.
În procedura de reexaminare, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adus o serie de amendamente, printre care înlocuirea sintagmei "deţinătorii permiselor trebuie să aibă (...) permisul pentru categoria B obţinut de minimum 3 ani" cu sintagma "deţinătorii permiselor să aibă (...) o experienţă de cel puţin 3 ani de conducere pentru categoria de vehicule B".
Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a menţinut sintagma "o experienţă de cel puţin", însă a redus cu un an durata menţionată, şi anume la cel puţin 2 ani.
Preşedintele cerea CCR să admită sesizarea şi să constate că legea este neconstituţională, în condiţiile în care intervenţiile realizate de Parlament au fost făcute cu depăşirea limitelor cererii de reexaminare şi cu nerespectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News