Pompierii s-au luptat eroic cu incendiul și cu răcirea a două blocuri de locuințe conectate între ele, Maestro Rodrigo și Rafael Alberti, din cartierul rezidențial Nou Campanar, până vineri.
Incendiul, a cărui cauză nu este cunoscută încă, a cuprins inițial fațada de nord a blocului de locuințe și s-a extins rapid din cauza vântului puternic de vest, care a suflat cu viteze de până la 70 de kilometri pe oră. Flăcările au izbucnit în jurul orei 17, la etajul șapte al clădirii cu două turnuri. Martorii oculari au relatat că flăcările au înghițit cele două turnuri în mai puțin de 40 de minute, un ritm înspăimântător susținut de materialul inflamabil folosit în construcția fațadei.
Iată ce a mai rămas din blocul de 14 etaje din Valencia, Spania, afectat de incendiul masiv.
MAE: Nu există informații că ar fi români printre victimele incendiului
Conform celui mai recent raport oficial, 15 persoane au suferit răni în urma incendiului, iar alte 15 sunt în continuare date dispărute.
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului României la Castellon de la Plana, s-a autosesizat ca urmare a apariției în mass-media a informațiilor cu privire la incendiul produs la o clădire de locuințe din Valencia, Regatul Spaniei, în data de 22 februarie 2024. Reprezentanții oficiului consular au întreprins în regim de urgență demersuri pe lângă autoritățile spaniole competente pentru obținerea unor informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate”, arată un comunicat al MAE.
Clădirea a luat foc "de parcă era făcută din paie"
"Nu-mi credeam ochilor. Vântul sufla deja cu putere și focul se propaga cu o viteză impresionantă", a declarat un locuitor al cartierului pentru televiziunea publică. Materialul din care era confecționată fațada a acționat ca un combustibil accelerând răspândirea flăcărilor, iar clădirea a fost cuprinsă "în câteva minute, de parcă era făcută din paie", potrivit relatărilor.
Amintim că blocul era administrat de o româncă. Vezi detalii aici.
Tragedia a lăsat în urmă cel puțin patru persoane moarte, 14 răniți, între care un copil și șase pompieri și aproape 140 de familii rămase fără case. Prioritatea în acest moment a fost prevenirea unei posibile prăbușiri a clădirii, iar autoritățile locale au anunțat că vor decreta mai multe zile de doliu în memoria victimelor.
Serviciile de urgență continuă lupta pentru a găsi toate victimele. În total, la fața locului au fost mobilizate 22 de echipe de pompieri și opt unități medicale, și a fost amplasat inclusiv un spital de campanie, într-un efort concertat pentru gestionarea acestei tragedii fără precedent în Valencia.
--------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:
-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News