Ce a pățit un tânăr ROMÂN care a vrut să intre în țară cu o mașină de 55.000 de euro

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un român care a încercat să introducă în țară un autoturism în valoare de 55.000 de euro a avut parte de o mare surpriză când a ajuns la Punctul de Trecere a Frontierei Borş. Acolo, bărbatul a aflat că mașina era căutată de autorităţile din Cehia.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Borș au descoperit, în aceeaşi zi în care a fost emisă alerta, un autoturism marca Mercedes Benz, în valoare de 55.000 de euro, căutat de autorităţile din Cehia.

În data de 05.11.2019, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român B.R., în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Cehia, fabricat în anul 2019.

La controlul de frontieră, tânărul a prezentat certificatul de înmatriculare pentru autoturismul în cauză, iar în urma verificărilor, s-a constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare", alertă introdusă de autorităţile din Cehia în aceeaşi zi.

Cu privire la cele constatate, şoferul a declarat că nu ştia că autoturismul ar fi fost căutat de autorităţi.

Mijlocul de transport, în valoare de 55.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F Borș, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel