Ce greșeli fac românii la aeroport, în pandemie. „S-au prezentat la check-in cu teste PCR pozitive. Credeau că nu contează rezultatul”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Ce greșeli fac românii la aeroport, în pandemie. „S-au prezentat la check-in cu teste PCR pozitive. Credeau că nu contează rezultatul”
Ce greșeli fac românii la aeroport, în pandemie. „S-au prezentat la check-in cu teste PCR pozitive. Credeau că nu contează rezultatul”

Apetitul pentru călătorii crește după un an de restricții, dar multe proceduri rămân în vigoare. Reprezentanții companiilor aeriene spun că, de multe ori, pasagerii nu se informează bine în legătură cu actele de care au nevoie pentru destinațiile lor. În multe cazuri, călătorii nu completează din timp formularele necesare sau vin la aeroport cu un test antigen în loc de testul PCR.

Angajații unor companii aeriene se asigură că toți călătorii au la ei actele necesare. O pasageră nu a primit acordul de îmbarcare în avion, pentru că nu avea la ea un cod de bare verificat în aeroporturile din Spania.

-Au zis ca nu am QR-ul și nu m-au lăsat.
-QR-ul de la ce anume?
-Nu știu, ei știu.
-Și testul COVID PCR?
-Îl am. Ne-au lăsat ca pe proști aici.

 

Formulare lipsă

 

Pentru o altă familie, procedurile de check-in au durat mai mult, potrivit Digi24, din cauza unor formulare lipsă.

-Nu am fost anunțați și pentru că se presupune că pleci în Spania din România când ești în vizită, nu când ești cetățean spaniol.
-Cât a trebuit să așteptați la check-in?
-Mai mult de o oră ca să reușim.

Situația s-a repetat și pentru alte persoane, așa că la ghișeele de control s-au format cozi.

-În mai puțin de 2 minute, când s-a anunțat unde se face check-in, linia deja era formată.
-Ciudată situația, oricum, să aștepți 45 de minute doar ca să faci un check-in.

Formalitățile le pun nervii la încercare românilor și atunci când vin din străinătate.

-Când am venit din Copenhaga spre România, am avut escala în Grecia, am avut o mică problemă cu staff-ul din aeroport din Copenhaga. Spuneau că am nevoie de un formular când plec spre Grecia, dar ei nu au înțeles că eu doar tranzitez acolo.

 

Atenție! Regulile de călătorie diferă mult de la o țară la alta

 

Regulile de călătorie diferă mult de la o țară la alta. De exemplu, cei care pleacă în Marea Britanie trebuie să prezinte dovada unui test negativ Covid-19, să completeze un formular de localizare pentru cele 10 zile în care vor fi în carantină și să prezinte codurile de rezervare a două teste Covid pentru perioada carantinării. În schimb, cei care pleacă în Spania, pe lângă rezultatul negativ al unui test Covid PCR sau TMA, trebuie să completeze un formular online despre starea lor de sănătate și, ulterior, vor primi un cod QR unic, pe care vor trebui să îl prezinte la aeroportul de destinație.

Toate datele pot fi găsite pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe. În 60% din cazuri, pasagerii vin la aeroport nepregătiți.

Marius Popescu - purtător de cuvânt TAROM: Am avut situații în care pasagerii au prezentat în loc de un test PCR, cu un test antigen. Am avut pasageri care s-au prezentat la check-in cu teste PCR pozitive, aceștia dorind să călătorească și enunțând faptul că e nevoie de un test PCR, nu contează și rezultatul. Evident, aceștia nu au mai putut efectua călătoria.
Din cauza formalităților noi, timpul de așteptare înainte de îmbarcări a crescut cu cel puțin 30 de minute.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel