Autoarea, muzeograf, cercetător, creatoarea şi apoi directoarea atelierului "Brâncuşi" de la Centrul Pompidou din Paris, Doina Lemny, a ales pentru cartea sa numele "Brâncuşi, la chose vraie", în traducere "lucrul adevărat", inspirată de această expresie pe care artistul o folosea foarte des, încercând să explice în doar două cuvinte ce caută el să descopere, prin actul creator.
Reporter: Recunoscut ca un revoluţionar al sculpturii moderne a secolului XX, Constantin Brâncuşi rămâne un personaj învăluit în mister, arta sa impresionând prin modernitate şi, în acelaşi timp, prin forme de arhaism, aduse din satul său oltenesc şi păstrate în suflet pentru totdeauna. Un text bogat, 250 de fotografii de arhivă, foarte multe făcute chiar de Brâncuşi, devenit fotograf de nevoie, pentru că nu îi plăcea cum îi fotografiau alţii operele, desene, articole de presă, scrisori, dezvăluie lumea marelui artist, inclusiv legăturile sale cu alţi artişti ai vremii şi cu prietenii săi. În spatele cărţii-album, ea însăşi o operă de artă, din punct de vedere al calităţii hârtiei, reproducerilor după fotografii din epocă şi în special al conţinutului, se află mulţi ani de muncă, de căutare, de ore lungi petrecute în biblioteci şi arhive, după cum mi-a mărturisit autorea Doïna Lemny.
Doina Lemny: Cartea este destul de densă, pentru că am vrut să cuprind personalitatea lui Brâncuşi, opera, preocupările lui, etapele din viaţă - mai fericite şi mai puţin fericite. Şi, în acelaşi timp, am vrut să ilustrez cu foarte multe fotografii din creaţia proprie, respectând dorinţa lui Brâncuşi de a-l vedea prin prisma propriilor sale fotografii.
Reporter: Câţi ani a stat Brâncuşi în Franţa, la Paris?
Doina Lemny: Vreo 50 de ani. În 1904 a ajuns, în 1957 a murit. De aceea a şi lăsat atelierul statului francez, pentru că el aici a creat opera. În România, Brâncuşi nu a avut atelier; dar asta nu înseamnă că a întors spatele ţării lui. Dimpotrivă, el ştia că există o colecţie importantă la Craiova, o colecţie importantă la Bucureşti şi ansamblul de la Târgu Jiu.
Reporter: A stat 50 de ani în Franţa. Ce legături mai avea el cu ţara, ce legături cu românii din Franţa?
Doina Lemny: A ţinut legătura cu ţara în permanenţă şi cu românii care veneau la Paris şi care doreau să îl vadă. De pildă, a fost o prietenie extraordinară cu Tristan Tzara, cu Benjamin Fondane, cu colegii din ţară. Să nu uităm, că la începutul creaţiei şi vieţii lui la Paris, Brâncuşi a fost ajutat de colecţionari români, de prieteni artişti români, care îi făceau comenzi. Operele care sunt la Craiova şi la Bucureşti sunt în aceste colecţii, ca urmare a unor ajutoare băneşti, pentru ca Brâncuşi să poată să-şi continue activitatea, obţinute de prietenii români.
Reporter: Atelierul lui Brâncuşi, care există în continuare la Paris, a fost pentru dumneavoastră, care l-aţi condus o perioadă bună, o sursă de inspiraţie şi, în principal, arhivele pe care le-aţi găsit aici, la Paris.
Doina Lemny: Nu poţi să construieşti o lucrare monografică, cum se vrea această lucrare pe care eu am publicat-o la editura "Alain de Gourcuff Gradenigo", fără a urmări şi a citi în amănunt arhivele şi fără a vedea în permanenţă operele lui Brâncuşi. Brâncuşi a expus în atelier operele, într-o logică proprie, pentru că a dorit ca să impună, fără să facă teorii, modul lui de a-şi vedea propriile opere. Eu am avut şi această şansă, şi această aplecare, pentru trebuie să ai aplecare, trebuie să ai pasiunea de a merge în atelier, de a privi operele, de a mă pune în situaţia de a fi o vizitatoare oarecare, în timpul vieţii lui Brâncuşi, pentru a-l înţelege. Pentru că Brâncuşi a fost un om secret, discret, nu aş vrea să-i dezvălui în totalitate viaţa secretă. Dar ca să înţelegi o operă trebuie să mergi mai departe. Trebuie să priveşti şi trebuie să vezi în paralel arhivele.
Reporter: Cum l-aţi descoperit pe omul din spatele artei sale?
Doina Lemny: Greu, pentru că el nu se lasă descoperit. Acum sunt pe cale să public o carte, la acelaşi editor, care este entuziast şi care îl iubeşte Brâncuşi, despre viaţa intimă, despre muzele lui Brâncuşi, pentru că le-am descoperit prin arhive, prin scrierile lor, prin autobiografiile lor. Deci, o literatură vastă, care îmi permite mie să încerc să surprind personajul Brâncuşi, care rămâne secret şi misterios.
Plecată în 1990, de la Palatul Culturii din Iaşi, Doina Lemny a ajuns la Paris, unde şi-a continuat studiile şi a devenit doctor în arte la celebra Universitate Sorbona, cu o teză dedicată operei lui Brâncuşi. Apropiindu-se de Centrul Pompidou, mai întâi ca documentaristă la biblioteca Muzeului de Artă Modernă, Doina Lemny şi-a pus toată energia în slujba redeschiderii, în 1997, a atelierului Brâncuşi, al cărui custode a fost apoi zeci de ani, pe care l-a dezvoltat şi l-a pus în valoare, unde a organizat expoziţii, care, nu de puţine ori, au călătorit peste tot în lume. 15 cărţi dedicate operei marelui sculptor au pe copertă numele muzeografei, relatează Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
