Ce mai cultivă românii: Plantații de CANNABIS în curțile unor case din Vâlcea

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Culturi de cannabis cu o valoare estimată la 500.000 de euro, dar și alte droguri, telefoane mobile, laptop-uri și sume de bani au fost găsite și confiscate, marți, de procurori, în gospodăriile unor bărbați din Vâlcea, unde au făcut percheziții, potrivit unui comunicat de presă al DIICOT. 

Un număr de 16 percheziții domiciliare au fost făcute, marți, în județul Vâlcea, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de droguri de risc.

Potrivit procurorilor, 14 suspecți, cu vârste cuprinse între 17 și 52 de ani, au format grupul infracțional începând din luna mai. Ei au înființat a cel puţin cinci culturi de cannabis, pentru obținerea unor cantităţi importante de droguri de risc, pe care intenționau să le comercializeze către alte persoane.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a reținut faptul că cei doi liderii ai grupului infracțional au racolat prin intermediari un număr de patru suspecți care pentru a obține un câștig financiar rapid, au acceptat ca începând cu luna iunie 2019 să înfiinţeze culturi de cannabis, constând în 150-200 plante, la imobilele deținute de către acestia pe raza județului Vâlcea. Aceste imobile erau situate în zone izolate şi greu accesibile, pentru a evita depistarea activităţii ilicite desfăşurate", se arată într-un comunicat transmis de DIICOT.

Procurorii mai spun că îngrijirea și creșterea plantelor a fost făcută de către membrii grupării, sub supravegherea celor doi lideri care ulterior au vândut drogurile în Râmnicu Vâlcea și în alte localități.

La perchezițiile domiciliare, au fost găsite cinci culturi outdoor de canabis cu peste 668 de plante în diferite stadii de dezvoltare, 1,5 kilograme cannabis, 20 de comprimate ecstasy, două țigarete confecționate artizanal, șapte grindere, recipiente cu urme de fragmente vegetale, 39 de telefoane mobile și 18 cartele SIM, cinci laptop-uri, trei stick-uri de memorie, două carduri SD, suma de 400 de euro și 4.480 de lei, autoturisme și alte bunuri care vor fi confiscate.

„Cantitatea de cannabis rezultată de pe culturile astfel depistate este de cel puțin 60 kilograme și urma să fie comercializată de către liderii grupării la o valoare de piaţă de minim 500.000 euro", se mai arată în comunicatul citat de Mediafax.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea vor fi duse, marți, pentru audieri, un număr de 16 persoane.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel