Mai mulți martorii au semnalat la poliția din localitatea Sudlohn, marți, 16 mai, trei bărbați care au fugit de la magazinul Netto de pe Eschstraße cu o plasă plină cu bunuri furate.
Potrivit unui comunicat al Poliției germane, unul dintre cei trei suspecți a fost găsit în parcare. Românul, care are 25 de ani și locuiește în Dusseldorf, stătea lângă un Ford Mondeo negru. Inițial, el nu a recunoscut furtul.
„Nu am furat nimic”, le-a spus tânărul polițiștilor.
Pungi cu alune, ciocolată și balsam de rufe
Oamenii legii nu l-au crezut pe cuvânt și au procedat la controlul vehiculului. În mașină au fost găsite produsele furate: 127 de pungi cu alune și 17 cutii cu ciocolată. Bunurile sustrase cel mai probabil urmau să fie vândute pe piața neagră.
În mașină, polițiștii au mai găsit 35 de sticle cu balsam de rufe și șase pachete cu uleiuri esențiale.
Aceste bunuri au fost presupuse furate și au fost puse sub sechestru, la fel și vehiculul.
La interogatoriu, tânărul a mărturisit parțial furtul. A fost eliberat și va fi cercetat penal pentru această infracțiune.
Ancheta pentru a-i găsi pe complicii tânărului continuă.
-----------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din Germania, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:
-> https://chat.whatsapp.com/IsdGvKkdEY4JJhueZBrtNW
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News