EXCLUSIV  Ce trebuie să știi despre sistemul sanitar din Germania, dacă vrei să locuiești în această țară

Andreea Crăciun |
Data actualizării: | Data publicării:

Sistemul medical din Germania este printre cele mai performante din Uniunea Europeană și chiar din întreaga lume, fiind pe primele poziții în topul speranței de viață. La fel ca în celelalte state europene, și în Germania sistemul de sănătate se împarte în public și privat.

Cei care locuiesc în Germania și au nevoie de tratament medical au la dispoziție medici de familie și medici specialiști. O parte dintre asigurați își pot alege medicul, cu condiția ca acesta să fie autorizat să acorde asistență medicală în cadrul sistemul german de asigurări de sănătate. Sistemul este aproape similar cu cel din România, însă în Germania nu este necesară înregistrarea la medicul de familie.

La fel ca în România, bolnavul merge mai întâi la medicul de familie, care va alege tratamentul necesar sau trimite pacientul la un medic specialist, costurile fiind suportate de asigurarea medicală publică sau privată. Iar AOK preia cheltuielile. Persoana care are nevoie de tratament poate merge și direct la medicul specialist, iar cheltuielile se plătesc din asigurare, cu condiția ca medicul să aibă o pregătire recunoscută într-un anumit domeniu (ortopedie, ginecologie, dermatologie, etc). Deconturile se fac pe baza cardului de sănătate înregistrat de asigurator.

Sistemul de asigurări de sănătate

 

Pentru a beneficia de serviciile medicale în Germania, fiecare persoană trebuie să încheie o poliță de asigurare, fie în sistemul public, fie în sistemul privat. Există trei categorii de asigurări, avantajul celor care lucrează cu forme legale în Germania fiind acela că asigurările de sănătate sunt finanțate atât de angajat, cât și de angajator. Asigurările sunt pentru sănătate; intervenții în caz de accidente; îngrijire pe termen lung.

Asigurările de sănătate germane se caracterizează printr-un sistem dublu, de asigurare de sănătate de stat (GKV) și de asigurare de sănătate privată (PKV). În timp ce GKV este accesibilă tuturor, pentru asigurarea de sănătate privată se aplică anumite condiții. Cetățenii din țările din Spațiul Economic European (SEE) și cetățenii din țările cu care a fost încheiat un acord de asigurări sociale pot să rămână asigurați în sistemul de asigurări de sănătate din țara lor de origine. Dacă sistemele de asigurări din țara de origine a persoanei diferă foarte mult față de cele din Germania, poate fi necesară o contribuție financiară proprie sau încheierea unei asigurări suplimentare.

Cine se asigură în sistemul public și cine are polițe private

 

Angajații din sectorul privat sunt obligați să aibă o asigurare publică de sănătate, iar asigurarea privată și-o pot face suplimentar. Alte două categorii de lucrători – respectiv funcționarii publici și persoanele fizice autorizate - se pot asigura doar în sistemul privat de sănătate. Pentru cei asigurați în sistemul public de sănătate este garantat un număr fix de servicii medicale, în baza unui ordin al Ministerului Sănătăţii. În sistemul privat, fiecare cetățean optează pentru pachetul de servicii medicale pe caare îl dorește, în funcție de ofertele asiguratorului.

Atât pentru cei asigurați în sistemul public, cât și pentru cei care au asigurare în sistemul privat, serviciile medicale se pot aplica şi pentru membrii familiei sau pentru altă persoană care a fost înregistrată în pachetul respectiv. În asigurarea de sănătate de stat, copiii și soțul/soția pot fi coasigurați gratuit, printr-o asigurare de familie. Nivelul financiar al contribuţiei scade odată cu înaintarea în vârstă şi nici nu este raportat la condiţiile sociale ale ţării.

Principiul solidarității

 

Contribuțiile la asigurările de sănătate de stat sunt calculate în funcție de venituri. Venitul brut total al persoanei asigurate în sistemul public reprezintă baza de calcul, din care se percepe o rată unitară de contribuție de 14,6%, din 2019. Aceasta este împărțită în mod egal între asigurat și angajator, fiecare participând cu câte 7,3%. La acestea se adaugă o contribuție suplimentară pe caare o percepe fiecare casă de asigurări de sănătate. Această contribuție este plătită numai de către angajat. Dacă se depășește baza de calcul a contribuției (4.537,50 EUR pe lună, din 2019), venitul în plus peste această sumă nu are niciun rol în calcularea contribuției.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel