Sentinţa arată că s-a reţinut ca fapt că "reclamanţii au obţinut decizii definitive ale instanţelor care au stabilit că naţionalizarea proprietăţilor lor de către fostul regim comunist a fost ilegală şi că ei nu au încetat niciodată să fie proprietarii legitimi ai acestor proprietăţi. În ciuda faptului că titlurile lor de proprietate nu au fost contestate, reclamanţii nu au putut reintra în posesia proprietăţilor lor, deoarece acestea fuseseră deja revândute de stat unor terţi. Reclamanţii nu au primit compensaţii pentru aceste proprietăţi".
Ana Ionescu, cea al cărei nume a fost reţinut în titulatura dosarului, a decedat în 2012, iar drepturile ei îi revin unui succesor. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi pentru alţi proprietari.
În total, au fost admise 19 reclamaţii, unele fiind depuse de mai multe persoane. În unele cazuri, la despăgubiri s-au adăugat şi cheltuielile reclamanţilor. Suma totală care trebuie achitată de statul român este de 2.731.632 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News