Cel puţin 14 trenuri Eurostar au fost anulate din cauza închiderii unei linii lângă Londra

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Cel puţin 14 trenuri Eurostar au fost anulate sâmbătă dimineaţa din cauza închiderii unei linii ferate lângă Londra, a anunţat compania, informează AFP.

'Din cauza unei probleme de infrastructură la linia de mare viteză de lângă Londra, suntem nevoiţi să anulăm unele trenuri cu plecare sau destinaţie la Londra', a scris Eurostar pe site-ul său. Aceste anulări, care intervin în timpul unuia dintre cele mai aglomerate weekenduri din an, vor bloca mii de pasageri.

Potrivit agenţiei britanice PA, trenurile au fost anulate din cauza inundării unui tunel în sudul Angliei. Trenurile au fost anulate 'până la sfârşitul zilei', în timp ce sunt aşteptate ploi puternice, adaugă PA.

Pe 21 decembrie, în plină perioadă a plecărilor în vacanţă, pasagerii de Eurostar s-au confruntat deja cu numeroase anulări de trenuri, din cauza unei greve-surpriză ce a paralizat tunelul de sub Canalul Mânecii, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel