Publicitate
Generalul Tannya Varela a anunţat într-o conferinţă de presă că „până acum, înfruntările între deţinuţi care au început vineri s-au soldat cu 58 de deţinuţi ucişi şi douăsprezece răniţi”. Intervenţia poliţiei pentru a încerca să restabilească ordinea în închisoare “a salvat vieţi”, a declarat Pablo Arosemena, guvernator al provinciei Guayas, a cărei capitală este Guayaquil.
Pe 28 septembrie, 119 persoane au murit în închisoarea Guayas 1, cel mai mare masacru din istoria carcerală a Ecuadorului şi unul dintre cele mai grave din America latină.
Unii deţinuţi au fost dezmembraţi sau arşi în înfruntări violente între bande cu legături cu narcotraficanţi şi cu cartelurile mexicane.
În această închisoare, în care se află 8.500 de deţinuţi şi a cărei suprapopulare atinge 60% potrivit cifrelor oficiale, violenţa nu a încetat de atunci.
În februarie, 79 de deţinuţi au murit în revolte simultane în patru închisori
După incidentele din septembrie, alţi 15 deţinuţi au fost ucişi, ceea ce ridică numărul lor total la 134. Revoltele din închisorile ecuadoriene s-au soldat cu peste 250 de morţi de la începutul anului.
În februarie, 79 de deţinuţi au murit în revolte simultane în patru închisori.
Masacrul din septembrie a determinat guvernul ecuadorian să declare starea de urgenţă pentru sistemul penitenciar timp de 60 de zile, armata sprijinind poliţia pentru a încerca să facă ordine în 65 de închisori ale ţării.
Acestea pot găzdui până la 30.000 de persoane, dar au un grad de ocupare de 39.000 de deţinuţi, ceea ce înseamnă o suprapopulare de 30%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News