Cel puţin 847 de civili au fost ucişi de la începerea conflictului din Ucraina (ONU)

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Cel puţin 847 de civili au fost ucişi şi 1.399 răniţi în Ucraina de la începerea conflictului până la 18 martie, a anunţat sâmbătă Biroul ONU pentru drepturile omului (OHCHR), informează Reuters.

Majoritatea victimelor s-au înregistrat în explozii cauzate de artileria grea şi de sisteme lansatoare de rachete şi în lovituri aeriene, potrivit OHCHR.

Bilanţul real este cu siguranţă mai ridicat întrucât OHCHR, care dispune de o vastă reţea de monitorizare în Ucraina, nu a putut verifica situaţia din teren în mai multe oraşe lovite grav de forţele ruse.

Autorităţile municipale din Kiev au afirmat sâmbătă că 228 de civili, printre care patru copii, au fost ucişi în capitala ucraineană de la începerea invaziei militare ruse.

Alte 912 persoane au fost rănite, potrivit unui comunicat al primăriei Kievului.

Armata rusă a lansat în 24 februarie o ofensivă de amploare împotriva Ucrainei, invadând această ţară din mai multe direcţii. Occidentul a reacţionat, Uniunea Europeană, SUA şi Regatul Unit impunând sancţiuni economice dure contra Moscovei, potrivt Agerpres.

Rusia îşi numeşte agresiunea sa în Ucraina drept ''operaţiune militară specială'' pentru ''denazificarea'' ţării vecine. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel