Armata rusă a atacat cu rachete localitatea Desna, situată la 60 de kilometri nord de Kiev, în regiunea Cernigău, a declarat Oleksandr Ivcenko, purtătorul de cuvânt al filialei regionale a Ministerului ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă, anunță Mediafax.
Bilanţul preliminar al raidului aerian este de opt morţi în 12 răniţi, au anunţat marţi după-amiază autorităţile locale.
"Războiul nu s-a încheiat, nu a părăsit regiunea noastră", a declarat Viaceslav Ceaus, guvernatorul regiunii Cernigău.
Kievul a ordonat evacuarea Azovstal și anunță că cea mai sângeroasă luptă s-a încheiat
Peste 250 de soldați ucraineni de la Azovstal s-au predat forțelor ruse, iar Kievul a declarat că a ordonat evacuarea întregii uzine, acesta fiind sfârșitul celei mai sângeroase bătălii din Europa din ultimele decenii, scrie Reuters. Mariupol este acum în întregime controlat de ruși.
Peste 250 de soldați ucraineni s-au predat forțelor ruse la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol.
Totodată, Kievul a declarat că a ordonat evacuarea întregii garnizoane, anunțând sfârșitul celei mai sângeroase bătălii din Europa din ultimele decenii.
Reuters a văzut autobuze părăsind oțelăria în timpul nopții și cinci dintre ele ajungând în orașul Novoazovsk, aflat sub control rusesc. Moscova a declarat că aici le vor fi tratate rănile soldaților din Regimentul Azov.
Într-unul dintre autobuze, marcat cu litera latină „Z”, care a devenit simbolul asaltului Rusiei, răniții erau întinși pe targă la trei paturi. Un bărbat a fost scos cu scaun cu rotile, cu capul strâns înfășurat în bandaje groase.
În timp ce ambele părți au vorbit despre un acord prin care toate trupele ucrainene vor abandona oțelăria, multe detalii nu au fost încă făcute publice, inclusiv câți luptători au rămas înăuntru și dacă a fost convenită în prealabil vreo formă de schimb de prizonieri.
Vladimir Putin a garantat personal că prizonierii vor fi tratați în conformitate cu standardele internaționale
„Garnizoana și-a îndeplinit misiunea de luptă”, a declarat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
„Comandamentul militar suprem a ordonat comandanților unităților staționate la Azovstal să salveze viețile personalului... Apărătorii de la Mariupol sunt eroii timpului nostru”.
O înregistrare video a Ministerului rus al Apărării a arătat luptători părăsind uzina la lumina zilei, unii transportați pe targă, alții cu mâinile ridicate pentru a fi percheziționați de trupele rusești.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News