Cel puţin trei morţi şi sute de răniţi în urma noilor seisme din Turcia

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Cel puţin trei morţi şi sute de răniţi în urma celor două seisme care au lovit, luni seară, Turcia și Siria. 

Două seisme puternice (6,4 şi 5,8) au zguduit din nou nordul Siriei şi provincia turcă Hatay (sud) luni seară, cea mai afectată de cutremurul din 6 februarie care a făcut peste 45.000 de morţi în cele două ţări, notează AFP.

În Turcia au fost cel puţin trei morţi, a anunţat seara ministrul de interne Suleyman Soylu. Vicepreşedintele Fuat Oktay raportase anterior că opt persoane au fost rănite de prăbuşirea unor clădiri deja avariate.

În Siria, 47 de persoane au fost rănite la Alep, prinse într-o mişcare de panică în timp ce încercau să fugă, a transmis agenţia Sana. Grupul de salvatori sirieni ai Căştilor Albe evocă peste 130 de răniţi în nordul ţării.

Primul cutremur, cu magnitudinea 6,4 şi cu epicentru Defne, un district din apropiere de Antakya (Turcia), s-a produs la orele 20.04 (17.04 GMT) şi a fost resimţit foarte violent de echipele AFP la Antakya şi Adana, 200 de kilometri spre nord.

A fost urmat trei minute mai târziu de un nou cutremur cu magnitudinea 5,8 la Samandag, un oraş de coastă mai la sud.

Potrivit agenţiei turce de ajutorare Afad, cel puţin alte două seisme cu magnitudinea 5,2 s-au produs în cursul serii. "Replici de-a lungul faliei" anatoliene, şi nu noi "cutremure independente", a precizat Övgün Ahmet Ercan, inginer în geofizică.

Spitalul de stat din portul Iskenderum Port şi spitalul universitar Mustafa Kemal din Antakya au fost evacuate ca măsură de precauţie, a informat agenţia de presă DHA, iar pacienţii la terapie intensivă au fost transferaţi într-un spital de campanie. Centrul de coordonare al agenţiei Afad a fost şi el evacuat.

A fost emisă o alertă de risc de scufundare pe litoralul turcesc, înainte de a fi ridicată.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a vizitat luni provincia Hatay, una din cele două împreună cu Kahramanmaras afectate de cutremurul de acum două săptămâni unde cercetările şi săpăturile continuă.

Au fost oprite duminică aproape peste tot iar speranţa de a găsi supravieţuitori este aproape nulă. Potrivit lui Erdogan, peste 118.000 de clădiri au fost distruse sau grav avariate.

Anterior, şeful statului a discutat peste o oră la Ankara cu şeful diplomaţiei americane Antony Blinken care a încheiat astfel o vizită de două zile în Turcia.

Demnitarul american a reiterat sprijinul Statelor Unite faţă de ţara îndoliată şi a promis că va continua să îi acorde asistenţă, dorind totodată să se arate liniştitor în ce priveşte starea relaţiilor bilaterale, uneori tensionate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

28 noi 2024, 14:12 in Știri
Ce salariu are Călin Georgescu
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel