Cele mai bine plătite joburi de vară pentru studenți și elevi

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Cele mai bine plătite joburi de vară pentru studenți și elevi
Cele mai bine plătite joburi de vară pentru studenți și elevi

Piața muncii din România a înregistrat o creștere semnificativă, oferind peste 40.000 de noi oportunități de angajare. Potrivit unui raport Agerpres, dintre acestea, aproximativ 16.000 de posturi sunt destinate candidaților fără experiență, o veste excelentă pentru studenți și elevi care caută să facă un ban în această vară.

Bogdan Badea, CEO eJobs.ro, a subliniat că majoritatea acestor oportunități sunt full-time, însă există și 4.000 de locuri de muncă part-time și aproape 500 sezoniere, bazate pe proiect.

„Deși cea mai mare parte a joburilor din această perioadă continuă să fie tot full-time, vedem și 4.000 de locuri de muncă part-time și aproape 500 sezoniere, pe bază de proiect,” a declarat Bogdan Badea.

 

Joburi la care nu ai nevoie de experiență

 

Dintre joburile destinate candidaților fără experiență, 83,3% sunt în România, 11,4% sunt pentru străinătate, iar 5,3% sunt remote. În ceea ce privește joburile sezoniere și pe bază de proiect, procentele cresc la 13,2% pentru străinătate și 15,2% pentru remote.

Printre țările care oferă cele mai multe oportunități pentru cei fără experiență se numără Germania, Olanda, Belgia, Grecia, Irlanda, Spania și Italia. Sectoarele cu cea mai mare nevoie de candidați includ transport/logistică, retail, medicină, servicii, producție, industria alimentară și turism.

 

Cele mai căutate locuri de muncă

 

În ultima lună și jumătate, candidații sub 18 ani au depus aproape 22.000 de aplicări. Cei între 18 și 24 de ani au fost cei mai activi, cu 340.000 de aplicări.

Deși tinerii preferă joburile full-time, aceștia manifestă interes și pentru joburile pe bază de proiect/sezoniere (20.000 de aplicări), internship-uri (aproape 13.000 de aplicări) și joburi part-time (161.000 de aplicări).

Printre domeniile preferate de tineri se numără: retailul, call center/BPO, serviciile, IT/telecom, banking-ul și turismul.

 

Ce salariu se poate câștiga

 

Salariul mediu net la nivel național pentru cei cu maximum doi ani de experiență este de 3.500 de lei pe lună, în timp ce așteptările lor salariale sunt de 4.500 de lei lunar. Pentru joburile part-time, salariul mediu net este de 3.000 de lei pe lună.

Oportunitățile de muncă din această vară sunt variate și abundente, oferind studenților și elevilor șansa de a câștiga experiență și bani. Creșterea numărului de joburi, inclusiv cele part-time și sezoniere, reprezintă o oportunitate excelentă pentru tineri de a-și construi un început solid în cariera lor profesională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel