El a menţionat, de asemenea, că Pfizer va „creşte semnificativ” livrările de vaccin BioNTech / Pfizer către ţările membre ale UE în următoarele săptămâni, cu 250 de milioane de doze în total în al doilea trimestru, relatează Politico.
Potrivit lui Bourla, campania de vaccinare a UE - care s-a confruntat cu critici pentru că a rămas în urmă faţă de Regatul Unit şi Statele Unite - nu ar trebui comparată, spunând că „lucrurile par să arate mereu mai bine în curtea vecinului".
„Furnizarea şi administrarea dozelor pentru 447 de milioane de oameni, populaţia UE, este o sarcină monumentală", a adăugat Bourla.
Oamenii vor avea nevoie probabil de o a treia doză a vaccinului Pfizer
De asemenea, joi, Bourla a declarat pentru CNBC că oamenii vor avea nevoie probabil de o a treia doză a vaccinului Pfizer în termen de 12 luni de la vaccinare şi a adăugat că este posibil ca vaccinarea să fie anuală.
„Este extrem de important să suprimăm grupul de persoane care pot fi susceptibile la virus”, a declarat el la CNBC. CEO Pfizer a mai precizat că vaccinurile vor fi un instrument important în lupta împotriva variantelor extrem de contagioase.
Pfizer a declarat la începutul acestei luni că datele actualizate din studiul său clinic au arătat că vaccinul său este extrem de eficient la şase luni după a doua doză.
În februarie, Pfizer şi BioNTech au declarat că testează o a treia doză din vaccinul anti-Covid-19 pentru a înţelege mai bine răspunsul imun împotriva noilor variante ale virusului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News