Cercetătorii au descoperit un nou tip de coronavirus de origine canină

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Apele uzate. Unul dintre cele mai bune instrumente de predicție a focarelor de COVID-19
Apele uzate. Unul dintre cele mai bune instrumente de predicție a focarelor de COVID-19

Cercetătorii au descoperit un nou tip de coronavirus de origine canină în rândul mai multor pacienţi spitalizaţi cu pneumonie. Acesta ar putea fi al optulea tip de coronavirus cunoscut ce provocă boli la om dacă este confirmat ca agent patogen, se precizează în studiu.

Realizatorii studiului, publicat în revista Clinical Infectious Diseases, au declarat că descoperirile lor arată ameninţarea pentru sănătatea publică a coronavirusurilor animale.

Cercetătorii au spus că au testat probe de tampon nazal prelevate de la 301 de pacienţi cu pneumonie la un spital din Sarawak, estul Malaeziei. Opt dintre eşantioane, majoritatea de la copii sub 5 ani, au fost pozitive pentru un coronavirus canin, relatează Reuters.

Secvenţierea genomică suplimentară a constatat că noul coronavirus, denumit CCoV-HuPn-2018, împărtăşea caracteristicile altor coronavirusuri despre care se ştie că au infectat pisici şi porci.

De asemenea, conţinea o mutaţie, care nu a fost găsită în niciun coronavirus canin cunoscut, dar a fost prezentă în tulpini umane precum SARS-COV şi SARS-COV-2, virusul din spatele pandemiei COVID-19.

 

Virusul a sărit recent de la animale la oameni

 

Autorii lucrării au declarat că descoperirile arată că virusul a sărit recent de la animale la oameni, dar a subliniat că sunt necesare mai multe studii pentru a determina dacă acesta poate fi transmis între oameni.

De asemenea, au spus că nu este clar dacă virusul ar putea îmbolnăvi oamenii, observând că este posibil să fie pur şi simplu „transportat” în căile respiratorii ale pacientului fără a provoca boli.

Există şapte coronavirusuri despre care se ştie că provoacă boli la om: patru care cauzează răceala obişnuită şi trei care cauzează bolile cunoscute sub numele de SARS, MERS şi COVID-19.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel