Ioana Constantin, avocatul familiei Șărămăt, a decalarat că documentele depuse vor arăta că adopția nu a fost făcută în condițiile legii. "Voi depune acum la Tribunalul București o cerere pentru constatarea nulității adopției Sorinei Lucan, având în vedere faptul că această a fost ilegal făcută. Vreau să anunț toată țara că la Tribunalul București avem un prieten foarte bun și această este legea pe care ne bazăm și am mare încredere în Tribunalul București. Voi cere anularea adopției față de împrejurarea că, din actele pe care le observați aici, se poate trage concluzia că legea a fost încălcată. Să aveți în vedere că această adopție s-a făcut în mod ascuns, s-a încălcat flagrant articolul 9 din legea 273 /2004, Legea adopției. Față de împrejurarea că lipsesc condițiile de fond, adică opinia minorului, eu consider că această acțiune trebuie admisă. În aceste înscrisuri legate de cel care a tras aceste xeroxuri cu tricolorul, un patriot convins, sunt falsuri așa au declarat reclamanții făcute de Direcția Mehedinți, și mai multe rapoarte semnate de angajații instituției, și nu de reclamanții din prezenta cauză", a declarat avocatul Ioana Constantin.
După depunerea documentelor, avocatul familiei Șărămăt a declarat că va mai depune documentația necesară pentru suspendarea efectelor adopției.
[citeste si]
"Tribunalul București a înregistrat această cerere, a fost deja repartizată la Secția a V-a Civilă, dosar numărul 22131/3/2019. În acest moment, dosarul intră în procedură de regularizare. În dosar sunt patru părți, noi, familia Săcărin, Autoritatea și Direcția în contradictoriu cu aceștia să obținem o hotărâre, am solicitat nulitatea absolută și în subsidiar nulitatea relativă. De asemenea, voi depune la Tribunalul București o cerere privind suspendarea efectelor adopției indiferent de rezultatul demersului de astăzi. Mâine voi încerca să depun, nu este program atunci există calea electronică. Vreau să vă spun că la depunerea acțiunii a participat și fratele Sorinei, domnul Dan Șărămăt, care este foarte afectat de cele întâmplate în familie, suferă foarte mult poate se citește și pe fața dumnealui", a mai declarat avocatul familei Șărămăt.
Judecătoria Slatina decide joi dacă Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă, poate pleca din țară, împreună cu părinții adoptivi, o familie de români stabiliți în SUA.Magistrații olteni sunt chemați să decidă dacă Sorina, fetița crescută de un asistent maternal din Baia de Aramă, poate pleca din țară, împreună cu părinții adoptivi, o familie de români, stabiliți în SUA.Judecătoria Slatina este a cincea instanță chemată să soluționeze ordonanța președințială, după Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt.
Procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu, a solicitat ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News